Antena Meniu Search
x

Gelos pe porcii vecinului, un bărbat a declanşat alerta de pestă porcină în Braşov

Un localnic din Sânpetru a încercat să-i facă probleme vecinului, sunând la 112 pentru a raporta că are suspiciuni ferme că acesta și-a sacrificat 3 porci cu pestă porcină. Toate autorităţile abilitate din Braşov, primarul, directia sanitar veterinară, comisariatul judeţean al Gărzii de Mediu, au intervenit imediat la adresă.

Un localnic din Sânpetru a încercat să-i facă probleme vecinului, sunând la 112 pentru a raporta că are suspiciuni ferme că acesta și-a sacrificat 3 porci cu pestă porcină.

Toate autorităţile abilitate din Braşov, primarul, directia sanitar veterinară, comisariatul judeţean al Gărzii de Mediu, au intervenit imediat la adresă, proprietarul fiind uluit de intervenţie.

"Un locuitor din Sânpetru a sunat la numărul unic de urgență, anunțând că unui vecin i-au murit subit 3 porci, lăsând de înțeles că ar putea fi vorba de pestă porcină. Am mers personal la fața locului, împreună cu primarul comunei, reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare, ai Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, pentru a vedea care este situația. Acolo am constatat că proprietarul sacrificase cei trei porci. S-au luat probe de carne, iar în urma analizării lor, constatarea a fost că animalele nu erau bolnave. Practic, prin apelul lui, locuitorul a reuși să pună pe jar autoritățile județene și, având în vedere acest lucru, noi ne vom îndrepta împotriva reclamantului”, a declarat prefectul.     

Oficialul a precizat că încurajează sesizarea oricărei probleme, dar "să nu se facă ce s-a făcut la Sânpetru”. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Gelos pe porcii vecinului, un bărbat a declanşat alerta de pestă porcină în Braşov