Video Locul din România unde poţi zbura cu balonul. Preţul experienţei pleacă de la 800 de lei: "Merită încercată măcar o dată în viaţă"
Lumea se vede minunat de sus, ca un mozaic colorat. Iar dacă sunteţi cu capul în nori şi aţi visat să zburaţi cu balonul, puteţi să vă îndepliniţi dorinţa în Oltenia. Zborurile dezvăluie peisaje spectaculoase la apus şi răsărit, iar experienţa memorabilă merită toţi banii, deloc puţini.
Nu suntem în Cappadocia, ci în localitatea Bratovoești din Dolj. Cerul s-a umplut de culori în această dimineață, la răsărit. "A fost superb. Este... chiar este o experienţă care merită încercată măcar o dată în viaţă. Cel mai mult mi-a plăcut decolarea şi faptul că am intrat un pic în lac cu balonul. A fost foarte frumos", spune un participant. "A fost una frumoasă. S-a văzut foarte frumos. Şi am văzut cu toate baloanele, lacul, lebede... toată familia", spune un copil.
Timp de trei zile, 10 baloane cu aer cald vor fi lansate la peste 200 de metri înălţime. "Aerul cald dinăuntru, e mai uşor decât aerul din exterior. Deci, cât timp încălzim aerul ne ridicăm, când răcim aerul, coborâm", spune Mugurel Ionescu, pilot. "Suntem deja la a treia ediţie a festivalului Aventura Baloanelor. Noutatea e că avem şi din Republica Moldova, de această dată", declară Silviu Bratu, organizator.
Un zbor de dimineaţă cu balonul costă 800 de lei
Sergiu este primul pilot de balon cu aer cald din istoria Republicii Moldova. "Pentru mine astăzi a fost o descoperire a zonei respective pentru zboruri. Astăzi am venit şi am văzut o Oltenie de sus din zbor. E o zonă foarte frumoasă. De la înălţimea unde am fost noi, cam la vreo 400 de metri, se vedea ca o masă de biliard toată zona respectivă", explică Sergiu Zavulan, pilotul din R. Moldova.
După experienţa memorabilă, pasagerii primesc un certificat simbolic care atestă faptul că au efectuat primul lor zbor cu un balon cu aer cald. Un zbor de dimineaţă cu balonul costă 800 de lei de persoană şi durează 40 de minute. Zborul de seară este mai scump, ajunge la 1000 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰