DIICOT critică propunerea de dezincriminare a deţinerii de droguri: Deschide traficanţilor multe căi

Într-un document de 20 de pagini dat publicităţii luni, DIICOT respinge proiectul de lege iniţiat de senatorii Victoria Stoiciu (neafiliată), Cristian Ghinea (USR) şi Daniel Fenechiu de la PNL - între timp acesta a anunţat că şi-a retras semnătura -, prin care se propune ca deţinerea de droguri pentru consum propriu să nu mai fie pedepsită cu închisoarea, ca în prezent, ci cu amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei, potrivit Agerpres.

Printre altele, DIICOT spune că proiectul nu stabileşte un prag care să facă o diferenţă între consum şi trafic de droguri, iar transferul responsabilităţii către poliţişti de a stabili printr-o procedură administrativă sancţiunile cu amendă sau deschiderea de dosare penale "creează o zonă de vulnerabilitate la presiuni şi corupţie".

"Propunerea legislativă nu poate fi susţinută, nici în forma iniţiatorului, nici prin amendamente punctuale. Viciile sale nu ţin de redactare, ci de concepţie: proiectul renunţă la răspunsul penal fără să instituie vreun criteriu care să separe consumatorul de traficant, transferă calificarea faptei de la procuror la agentul de poliţie, sancţionează cu amenzi de câteva sute de lei fapte pe care convenţiile la care România este parte obligă statul să le incrimineze şi deschide traficanţilor mai multe căi de a scăpa de răspunderea penală. Expunerea de motive care îl însoţeşte este contrazisă, în

puncte esenţiale, de propriile date şi de propriile anexe", susţine DIICOT.

* Nu există nicio linie de demarcaţie între consumul propriu şi trafic.

Conform DIICOT, proiectul nu defineşte "consumul propriu" şi nu stabileşte niciun prag cantitativ, nici măcar orientativ. În consecinţă, orice cantitate, oricât de mare, pentru care nu se dovedeşte destinaţia de trafic se sancţionează cu amendă.

Acelaşi act material (deţinerea ori introducerea în ţară a aceleiaşi cantităţi de droguri) va constitui, după caz, contravenţie sancţionată cu amendă sau infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la 5 la 15 ani (art.2), iar în cazul introducerii în ţară - cu închisoarea de la 5 la 15 ani, respectiv de la 10 la 20 de ani, în funcţie exclusiv de ceea ce reuşeşte să stabilească agentul constatator într-o procedură administrativă lipsită de mijloace de investigare.

Portugalia, prezentată drept model principal, operează cu un reper cantitativ legal, respectiv cantitatea necesară consumului mediu individual pe o perioadă de 10 zile, iar Republica Moldova, descrisă în expunerea de motive drept "un model funcţional", foloseşte praguri stabilite oficial pentru fiecare substanţă (de exemplu, până la 2 grame de canabis ori 0,15 grame de cocaină), iar deţinerea de cantităţi mari fără intenţie de înstrăinare rămâne infracţiune.

* Calificarea juridică trece de la procuror la agentul constatator.

În regimul actual, orice deţinere de droguri determină înregistrarea unei cauze penale, în care urmărirea penală este condusă şi controlată de procuror, care stabileşte încadrarea juridică. În proiectul depus la Senat, agentul constatator ridică drogurile, iar formaţiunea specializată (Poliţia) aplică amenda.

Prin urmare, procurorul ajunge să cunoască fapta numai dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază ea însăşi că fapta constituie infracţiune şi sesizează organul de urmărire penală.

"Riscul nu este teoretic. Discreţia de a califica drept 'consum propriu' o cantitate deţinută de un distribuitor stradal, urmată de achitarea a jumătate din minimul amenzii, creează o zonă de vulnerabilitate la presiuni şi corupţie, fără niciun mecanism de verificare ulterioară, cu atât mai

mult cu cât, astfel cum se arată la pct.3.5, sancţionarea contravenţională definitivă poate bloca o urmărire penală ulterioară. Nici controlul judecătoresc nu compensează această deplasare. Plângerea contravenţională se judecă de judecătorie, iar apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Distincţia dintre consum şi trafic, care decide între o amendă şi o pedeapsă de până la 20 de ani, va fi tranşată, aşadar, într-o procedură administrativă, de instanţe care nu dispun de niciunul dintre instrumentele procesului penal", consideră DIICOT.

Nici exemplul Ţărilor de Jos, perceput adesea drept un spaţiu în care cumpărarea şi consumul de droguri ar fi libere, nu susţine soluţia proiectului. Legea olandeză privind stupefiantele interzice deţinerea, vânzarea şi producerea de droguri. Toleranţa se întemeiază pe principiul oportunităţii urmăririi (Parchetul poate renunţa la urmărire din motive de interes public) şi pe ghidurile emise de Colegiul procurorilor generali, care conţin reguli normative obligatorii pentru procurori.

Şi în Belgia deţinerea de canabis pentru uz personal a rămas infracţiune, iar reacţia la faptă aparţine procurorului ori instanţei penale: procurorul poate propune stingerea acţiunii penale prin plata unei sume de bani, sumă care, pentru infracţiunile pedepsite cu o pedeapsă de nivel 1, nu poate depăşi maximul amenzii prevăzute de lege pentru această pedeapsă, iar plata efectuată în termenul stabilit stinge acţiunea penală; în lipsa plăţii, procurorul poate emite un ordin de plată a sumei majorate cu 35%, care poate fi contestat la instanţă, ori poate sesiza instanţa, singura care poate aplica amenda penală (200 de euro pentru prima infracţiune). Poliţia doar constată fapta, prin proces-verbal, de regulă simplificat în cazul deţinerii de către un major a cel mult 3 grame ori a unei plante femele.

* Calea inversă, de la urmărirea penală la contravenţie, este lipsită de efect.

Expunerea de motive afirmă că, atunci când urmărirea penală începută pentru trafic stabileşte că drogurile erau destinate consumului propriu, actele se trimit organului competent, în vederea aplicării sancţiunii contravenţionale.

În opinia DIICOT, mecanismul este inaplicabil în practică. Potrivit proiectului, aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de un an de la data săvârşirii faptei, iar art.13 alin.(3) teza a doua din O.G. nr.2/200120 prevede că, atunci când fapta a fost urmărită ca infracţiune, prescripţia operează dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv a constatării faptei.

DIICOT atrage atenţia că o urmărire penală pentru trafic de droguri depăşeşte frecvent acest interval, iar rezultatul este că, ori de câte ori ancheta penală nu reuşeşte să probeze traficul, fapta rămâne nesancţionată în orice formă.

* Sancţionarea contravenţională a importului şi exportului de droguri încalcă obligaţiile internaţionale ale României.

Expunerea de motive a proiectului invocă art.3 paragrafele 2 şi 4 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope (Viena, 1988), care ar permite "expres statelor să trateze diferit deţinerea pentru consum propriu, sub rezerva principiilor lor constituţionale, şi să prevadă alternative la condamnare" (p.12), argument pe care proiectul îl extinde la import şi export.

Procurorii spun însă că textul Convenţiei nu susţine această extindere. Rezultă că art.3 alin.(3) şi (4) din proiect, precum şi includerea producerii, fabricării, extragerii şi preparării în noul art.4, plasează România în afara obligaţiilor asumate prin tratatele la care este parte şi care fac parte din dreptul intern potrivit art.11 alin.(2) din Constituţie.

DIICOT precizează că, pe plan operaţional, proiectul deschide o breşă în piaţa transfrontalieră şi online. Cumpărătorul căruia drogurile comandate îi sunt expediate din alt stat prin colet săvârşeşte o introducere în ţară pe care o poate prezenta drept "import pentru consum propriu".

În lipsa pragurilor, fiecare destinatar al unui flux de colete devine contravenient, cu o amendă achitabilă în 15 zile la jumătate din minim, în timp ce vânzătorul din străinătate nu are niciun contact cu jurisdicţia română.

"La momentul interceptării unui astfel de colet nu se poate cunoaşte dacă destinaţia acestuia vizează consumul propriu, ceea ce complică folosirea livrării supravegheate (art.151 C.p.p.), instrument care presupune comiterea unei infracţiuni. Persoanele folosite pentru transport vor dispune, la rândul lor, de o apărare standard, declararea consumului propriu, a cărei infirmare revine integral acuzării. Nici exemplul Italiei, care sancţionează administrativ inclusiv importul pentru uz personal, nu infirmă cele de mai sus. Obligaţia de incriminare rezultă din textul convenţiilor, iar nu din practica altor state, iar sancţiunile italiene (suspendarea permisului de conducere, a permisului de port-armă ori a paşaportului, pe o durată de la două luni la un an pentru substanţele din tabelele I şi III, respectiv de la una la trei luni pentru cele din tabelele II şi IV) au un efect real pe care amenda din proiect nu îl are", afirmă DIICOT.

* Amenda achitată poate bloca urmărirea penală a traficantului.

Contravenţiile din dreptul român pot constitui "acuzaţii în materie penală" în sensul art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Pe cale de consecinţă, un proces-verbal rămas definitiv, prin necontestarea lui în termenul legal (chiar dacă amenda a fost achitată) ori prin respingerea plângerii, poate constitui o hotărâre definitivă în sensul art.4 din Protocolul nr.7.

Dacă ulterior se descoperă că aceeaşi cantitate de droguri era destinată vânzării, urmărirea penală pentru trafic va privi aceleaşi fapte, potrivit testului identităţii faptelor materiale (Serghei Zolotukhin c. Rusiei (MC), 10.02.2009, cererea nr.14939/03).

CEDO a constatat deja, într-o cauză împotriva României, încălcarea regulii potrivit căreia nimeni nu poate fi urmărit sau sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă (ne bis in idem), în ipoteza redeschiderii urmăririi după aplicarea unei amenzi administrative.

Proiectul construieşte însă cele două răspunsuri ca reciproc exclusive (fie contravenţie, fie infracţiune, după scop), ceea ce face greu de susţinut o legătură de complementaritate.

Proiectul nu conţine nicio normă care să prevină acest efect, de exemplu imposibilitatea achitării amenzii înainte de verificarea destinaţiei drogurilor ori un mecanism de desfiinţare a procesului-verbal în cazul descoperirii ulterioare a traficului.

* Componenta de sănătate publică există doar în titlu.

Deşi proiectul revendică "modelul sănătăţii publice", nu leagă în niciun fel sancţiunea de tratament. Evaluarea este facultativă pentru adulţi - art.19 alin.(1), se efectuează numai cu consimţământul persoanei - alin.(3), includerea în program presupune acordul scris - alin.(4), iar refuzul ori abandonul nu produc nicio consecinţă.

Mai mult, decizia de a trimite consumatorul la evaluare aparţine, potrivit noului art.19 alin.(1), "organului competent să aplice sancţiunea", adică ofiţerului ori agentului de poliţie din formaţiunea specializată.

În forma în vigoare a legii, instanţa poate dispune includerea într-un program terapeutic derulat în sistemul penitenciar a consumatorului condamnat la închisoare pentru orice altă infracţiune decât cea prevăzută la art.4 (art.18). Noul art.18 restrânge această posibilitate la infracţiunile "prevăzute de prezenta lege", scoţând din sfera ei consumatorii dependenţi condamnaţi pentru alte infracţiuni, frecvent patrimoniale, săvârşite pentru procurarea drogurilor.

Rezultatul este un consumator invizibil: nu apare în statistica judiciară ca persoană sancţionată, nu apare în statistica sanitară ca persoană asistată şi reapare ciclic, în aceleaşi locuri, adesea şi în calitate de distribuitor. Dezincriminarea neînsoţită de un mecanism obligatoriu de evaluare şi de referire către asistenţă nu mută persoana din registrul penal în cel terapeutic, ci o scoate din primul fără a o introduce în al doilea.

* Producerea, fabricarea, extragerea şi cultivarea pentru consum propriu, fără nicio limită.

Proiectul sancţionează contravenţional, fără limită cantitativă, fabricarea, extragerea, prepararea şi transformarea de droguri, deci inclusiv amenajarea unor laboratoare improvizate de sinteză sau de extracţie cu solvenţi, cu riscuri de incendiu, explozie şi intoxicare pentru vecinătăţi, precum şi culturile de canabis de orice dimensiune, dacă nu se dovedeşte destinaţia comercială.

Chiar statele care au legalizat cultivarea pentru uz personal au fixat limite numerice stricte: Malta - patru plante pe locuinţă, indiferent de numărul celor care locuiesc acolo; Luxemburg - patru plante pe gospodărie; Germania - trei plante pentru fiecare persoană adultă.

Mai mult, în Portugalia, modelul principal invocat de iniţiatori, cultivarea pentru consum propriu a rămas infracţiune, pedepsită cu închisoare de până la 3 luni sau cu amendă penală de până la 30 de zile-amendă, cu posibilitatea scutirii de pedeapsă, numai consumul, achiziţia şi deţinerea pentru consum propriu constituind contravenţie.

Un proiect care afirmă că "nu legalizează niciun drog" lasă, paradoxal, mai mult spaţiu cultivării şi fabricării decât legislaţiile care legalizează.

* Deţinerea de droguri în penitenciare devine contravenţie.

Poliţiştii de penitenciare sunt incluşi printre agenţii constatatori, iar locurile de detenţie figurează printre locurile vizate. Deţinerea de droguri de către o persoană privată de libertate, pentru consum propriu, devine astfel contravenţie, achitabilă cu 500 sau 750 lei, într-un mediu în care circulaţia drogurilor alimentează violenţa, îndatorarea şi relaţiile de dominaţie dintre deţinuţi. Răspunderea disciplinară nu compensează

pierderea caracterului penal al faptei.

* Volumul de muncă nu dispare, ci se mută pe aceleaşi resurse.

Proiectul îşi justifică necesitatea prin degrevarea DIICOT şi "redirecţionarea resurselor" către marele trafic.

DIICOT consideră că mecanismul ales produce efectul invers: aplicarea fiecărei amenzi revine ofiţerilor şi agenţilor din formaţiunile specializate antidrog ale Poliţiei Române, adică structurilor care lucrează, în calitate de poliţie judiciară, în cauzele de trafic.

Fiecare sancţiune necesită analize de laborator, astfel că sarcina laboratoarelor rămâne identică, iar judecătoriile vor prelua plângerile contravenţionale.

Termenul de prescripţie de un an, raportat la durata medie de efectuare a analizelor de laborator, va conduce la prescrierea faptelor, deci la lipsa oricărei sancţiuni.

* Redeschiderea în masă a condamnărilor pentru trafic internaţional.

Art. III alin.(2) aplică art.4 C.p. şi faptelor de introducere sau scoatere din ţară, de import ori de export de droguri "în vederea consumului propriu", săvârşite anterior intrării în vigoare a legii.

Pentru a aplica art.4 C.p. persoanelor condamnate definitiv în temeiul art.3 alin.(1) sau (2), instanţa sesizată potrivit art.595 C.p.p. trebuie să constate că fapta concretă pentru care s-a pronunţat condamnarea este una dintre cele pe care legea nouă nu le mai incriminează.

Această împrejurare nu rezultă, de regulă, din hotărârea de condamnare: scopul nu era element constitutiv al infracţiunii prevăzute la art.3, astfel încât nu a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, fiind analizat, cel mult, în cadrul individualizării pedepsei.

Art.595 Cpp permite instanţei să aplice legea nouă faptei astfel cum a fost stabilită prin hotărârea definitivă, nu să administreze probe noi şi să stabilească fapte care nu au fost reţinute, fără a aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

"Instanţele vor fi puse, prin urmare, în faţa unei alternative fără soluţie satisfăcătoare: fie resping cererile, pentru că din hotărâre nu rezultă scopul consumului propriu, iar art. III alin.(2) şi (5) rămân fără efect tocmai pentru situaţiile care au motivat iniţiativa; fie reconstituie retroactiv destinaţia drogurilor pe baza dosarului ori a susţinerilor condamnatului, depăşind cadrul procedurii şi generând o practică neunitară. La rândul lor, administraţia locului de deţinere şi serviciul de probaţiune, obligate prin art. III alin.(5) să comunice instanţei situaţiile de care au cunoştinţă, nu dispun de niciun criteriu pentru a-i identifica, dintre condamnaţii pentru art.3, pe cei vizaţi de dezincriminare. Potrivit datelor din anexa expunerii de motive (Tabelul 3)44, numai în 2025 au fost pronunţate 113 condamnări definitive pentru art.3, dintre care 88 cu executare în detenţie. În cauzele aflate în curs, aceeaşi apărare va deveni standard. Art. III alin.(3) dispune punerea de îndată în libertate a persoanelor arestate exclusiv pentru aceste fapte, fără a stabili cine şi pe ce bază constată că fapta privea consumul propriu", mai explică DIICOT.

* Experienţa statelor care au revenit asupra dezincriminării.

Expunerea de motive din proiect prezintă dezincriminarea consumului ca pe direcţia "evidentă" de evoluţie a continentului, faţă de care poziţia României ar fi una izolată, "în sens contrar întregii evoluţii europene".

"Realitatea este alta: mai multe jurisdicţii care au scos deţinerea pentru consum propriu din sfera penală ori au liberalizat-o fără un cadru de aplicare au revenit asupra soluţiei, iar motivele revenirii corespund viciilor proiectului analizat. Studiile invocate de iniţiatori nu au stabilit o legătură cauzală între dezincriminare şi creşterea deceselor prin supradoză, iar prezentele observaţii nu pornesc de la o asemenea legătură; problemele care

au determinat revenirea ţin de funcţionarea mecanismului însuşi", subliniază DIICOT.

Ca exemplu, Thailanda a scos planta de canabis (cu excepţia extractelor cu peste 0,2% THC) de pe lista stupefiantelor de la 9.06.2022, fără a adopta legea de reglementare anunţată. Au apărut peste 18.000 de magazine autorizate, autorităţile au semnalat creşterea dependenţei, iar accesul minorilor a fost invocat public, astfel încât, prin anunţul Ministerului Sănătăţii Publice aplicabil de la 26.06.2025, vânzarea a fost limitată la prescripţia medicală, iar canabisul a fost reorientat exclusiv către uz medical.

În Italia, Legea nr.685/1975 declara nepedepsibilă deţinerea unei cantităţi moderate pentru uz personal, fără a o defini. Legea nr.162/1990 a introdus doza medie zilnică, stabilită prin decret ministerial, guvernul invocând "o atitudine larg răspândită de toleranţă şi permisivitate" generată de

vechea reglementare.