A mers la spital pentru o apendicită, dar medicii i-au extras organul greșit. Bărbatul din UK s-a trezit că o bucată din colon îi lipsea: "Aproape am murit"
Acuzații grave pentru medicii unui spital din UK din partea unui pacient. Bărbatul spune că doctorii i-au extras organul greșit atunci a venit la spital pentru o simplă apendicită.
George Piano, în vârstă de 72 de ani, dă în judecată medicii de la Universitatea din Washington Medical Center Northwest pentru malpraxis, după ce s-a trezit dintr-o procedură simplă într-o stare îngrozitoare. La două zile după incident, în urma unei radiografii, a ieșit la iveală faptul că medicii i-au extirpat o parte a colonului, potrivit Mirror.
George a depus plângere și a explicat în detaliu coșmarul pe care l-a trăit, care a început în decembrie 2022. Bărbatul a ajuns de urgență la spital plângându-se de dureri de stomac și a fost diagnosticat cu apendicită. Medicii au decis apoi să-l opereze, o operație simplă prin care trec peste 280.000 de oameni anual. Operația ar fi trebuit să oprească durerile de stomac ale lui George. Dar s-a trezit într-o stare mai proastă decât înainte.
În loc să-l opereze de apendicită, i-au tăiat o bucată din colon
„Când m-am trezit și am ieșit de sub efectul anestezicului, am avut dureri serioase. Mult mai rău decât fusesem când am ajuns la spital”, și-a amintit el.
- Un medicament pentru prevenţia cancerului de sân aprobat în UK există și în farmaciile din România. Este...
- La 4 zile de la naştere, medicii i-au găsit Kristinei mai multe malformaţii la inimioară. Bebeluşul are nevoie...
- Un chirurg indian a ieşit din sala de operaţie pentru că nu i s-a adus o cană cu ceai
Procesul susține că medicii „nu i-au putut găsi apendicele”, iar o scanare CT făcută două zile mai târziu a arătat că apendicele lui era încă acolo, dar o bucată din colon îi lipsea.
„Nu sunt aceeași persoană care eram la început. Sufeream de o scurgere de colon care a creat sepsis și infecție. Și aproape că am murit din cauza asta”, a spus bărbatul într-un interviu.
În plus, medicii i-au perforat colonul în timpul intervenției chirurgicale, „făcându-i să se reverse conținutul în cavitatea abdominală”, făcându-l mult mai bolnav. Pentru a repara colonul, a trebuit să suporte o a doua intervenție chirurgicală care a ajutat la gestionarea infecției. După aceea, bărbatul a spus că a suferit patru intervenții chirurgicale suplimentare.
El precizează că a stat 53 de zile în spital, timp în care a avut nevoie de o pungă de ileostomie. În timpul operațiilor și al recuperării, a slăbit aproximativ 40 de kilograme și a avut de luni de zile o rană „de mărimea unei mingi de biliard în abdomen”.
„Nu am auzit niciodată de cineva care nu a putut găsi un apendice”, a declarat revoltat avocatul bărbatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰