Galerie foto "Ajutaţi-mă să-mi îngrop fetiţele". Disperarea unei mame, după ce fiicele ei de 1 şi 3 anişori ar fi fost ucise chiar de tatăl lor, în Georgia
Tragedie în statul american Georgia, acolo unde două surioare, de doar 1 și 3 anișori, au fost găsite fără suflare într-un autoturism incendiat. Tatăl lor a fost arestat și este acuzat de uciderea fiicelor sale, după ce o achetă a stabilit că el a fost cel care a dat foc mașinii cu micuțele în interior. În timp ce bărbatul de 36 de ani riscă pedeapsa cu moartea, mama celor două fetiţe cere ajutorul oamenilor, pentru a-şi putea îngropa copilele.
În SUA, un tată este acuzat de o faptă înfiorătoare. Sâmbătă, după ce s-ar fi certat cu soția sa, Adan Tzoyohua Panzo, în vârstă de 36 de ani, și-ar fi ademenit cele două fiice într-o mașină, căreia, ulterior, i-a dat foc. După ce au lichidat incendiul, pompierii le-au găsit pe cele două fetițe moarte, în interiorul autoturismului. Potrivit rapoartelor, pompierii au fost chemați să intervină în orașul Preston (Georgia), cu puțin înainte de miezul nopții. "Băieților mei li s-a spus în drum spre fața locului că în mașină se aflau doi copii", a declarat șeful pompierilor din comitatul Webster, Cody Brown.
Publicația germană Bild scrie tatăl copiilor ar fi avut o ceartă cu soția sa, Maribel Arzate Tzoyohua, după care bărbatul a atras apoi copiii în vehicul și i-a dat foc.
- Micuţa Danka, fetiţa de 2 ani dispărută în Serbia, găsită moartă. Copila a fost ucisă de doi bărbați
- Filmul crimei din Capitală. Şi-a ucis administratora după ce i-a dat actele de revizie, crezând că semnează să...
- Administratora ucisă într-un bloc din Capitală a fost înjunghiată de 25 de ori. Criminalul, arestat preventiv
- "M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin....
Tatăl criminal riscă pedeapsa cu moartea
Tzoyohua Panzo se află acum în închisoarea din comitatul Webster. El este acuzat de două crime și incendiere. Nu se știe încă când va fi judecat. Un lucru este, însă, cert: tânărul de 36 de ani riscă pedeapsa cu moartea. Statul american Georgia a executat peste 1.000 de oameni de când a fost introdusă pedeapsa, în urmă cu aproape 300 de ani.
Între timp, mama copilelor, Maribel Arzate Tzoyohua, a demarat o campanie de strângere de fonduri. "Vă cer să mă ajutați să-mi îngrop fetele", spune femeia în mesajul postat pe Gofundme.
Până acum s-au strâns aproape 9.000 de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰