"Este de neconceput atâta rău împotriva unui copil nevinovat". Un băiat de 11 ani a murit, după ce a fost violat și infectat cu HIV de patru frați, în Bolivia
Moartea unui băiețel de 11 ani a șocat o întreagă comunitate, după ce s-a aflat că micuțul a fost violat ani de zile de către patru frați din vecinătate, care erau infectați cu HIV. Îndurerată, mama copilului cere să se facă dreptate pentru fiul său.
Copilul a fost supus unei campanii de abuz din partea vecinilor săi, perveși, care aveau 15, 17, 23 și 28 de ani și care l-au violat timp de câțiva ani înainte de moartea sa, în Bolivia.
Violat ani la rând de patru frați
Băiatul a intrat în comă și a suferit două atacuri de cord sâmbătă, 11 iunie. Băiatul a fost declarat mort la spitalul din Santa Cruz, după cel de-al doilea stop cardiac. În urma veștii morții băiețelului, președintele bolivian Luis Arce i-a catalogat pe agresori drept „diabolici”.
„Ne exprimăm durerea cea mai profundă pentru moartea băiețelului din Yapacani. Acest deznodământ tragic nu poate rămâne nepedepsit, este de neconceput să acceptăm atâta rău împotriva unui copil nevinovat. Condoleanțe profunde familiei și tot sprijinul nostru”, a scris el pe rețelele de socializare.
- Turist acuzat că şi-a violat fiica, pe o plajă din Grecia. Imagini compromiţătoare cu tatăl, filmate în acea...
- "Mă simt prea bine nu mă pot opri acum". Un poliţist a violat o mamă în timp ce copiii femeii dormeau în camera...
- Turistă violată la doar câțiva pași de soțul ei, care adormise la soare. Femeia se afla în vacanță, pe o...
Cazul șocant a ieșit la iveală abia în urmă cu o săptămână, când mama victimei a cerut să se ia măsuri împotriva bărbaților. Femeia a dezvăluit că fiul ei a fost abuzat sexual de peste doi ani, relatează Daily Mail.
Băiețelul i-a povestit mamei chinul prin care trece abia anul trecut, când s-a descoperit că a fost infectat cu HIV. I-a identificat pe bărbați, iar familia sa a alertat imediat polițiștii. Se pare că cel mai mare dintre cei patru frați a murit de boală anul trecut.
Locuitorii revoltați au încălcat normele de securitate și au intrat în instanță pentru a-l bate pe unul dintre agresori. Ulterior a fost trimis la închisoarea Palmasola.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰