Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Mi-au spus să îmi ucid copilul, doar pentru că e diferit". O mamă, dezgustată de mesajele primite pe TikTok, deşi ea arăta că bebeluşii cu HPE pot fi fericiţi

O mamă şi-a vărsat frustrarea pe TikTok după ce "trolii" de pe Internet i-au spus să curme "suferinţa bebeluşului", care suferă de o malformaţie rară ce i-a afectat dezvoltarea.

de Redactia Observator

la 26.07.2021 , 17:51

O mamă, dezgustată de mesajele primite pe TikTok, deşi ea arăta că bebeluşii cu HPE pot fi fericiţi
Derek suferă de holoprozencefalie, o malformaţie a creierului - Tiktok Ember Torres

Mama care a fost bombardată de mesajele oribile cu privire la înfăţişarea copilului ei a ripostat la adresa internauţilor care i-au cerut să "îi curme suferinţa". Utilizatoarea Ember Torres, al cărei copil suferă de holoprozencefalie (HPE), a postat un clip video pe TikTok în care îl arăta după ce s-a trezit din somn.

Deşi a primit şi multe comentarii pozitive cu privire la fiul ei, unii oameni au făcut comentarii răutăcioase la adresa bebeluşului, scrie News AU, citat de The Mirror. Un utilizator i-a scris că "mănânc acum", în timp ce altul a spus "îmi pare rău, dar asta m-a speriat". Alţii au dus însă judecata mai departe, spunând că "un animal nu l-ai pune să îndure aşa ceva, aşa că de ce faci asta cu un copil. Sigur apărea la ecografii". Au fost comentarii în care Derek era depersonificat, în timp ce alţii au cerut mai explicit să îi fie curmată suferinţa.

Primele semne concrete au apărut în luna a opta şi au existat momente în care Ember şi partenerul ei s-au gândit la avort, dar au decis să meargă mai departe deşi doctorii spuneau că s-ar putea să nu supravieţuiască. "Eram pregătiţi să renunţăm, să ne luăm adio, iar dacă am fost egoistă că am vrut să îl cunosc înainte de asta, atunci da, suntem egoişti. Dar sunt fericită că am făcut asta. Pentru că el nu murea. El nu suferea. El se lupta să stea în viaţă", a spus Ember într-un video.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Ce este holoprozencefalia

Holoprozencefalia este o malformaţie a creierului, în care acesta nu se împarte în emisfere: stânga şi dreapta, lucru ce poate afecta inclusiv dezvoltarea feţei. Ember spune că a decis să distribuie clipurile în mediul online pentru a arăta lumii că şi copiii ca el pot trăi fericiţi şi fără să sufere.

Holoprozencefalia se produce în săptămâna 5-6 de gestaţie. În viaţa intrauterină, initial, exista un singur creier care ulterior se imparte in doi lobi, aparand astfel cele doua emisfere cerebrale. In holoprozencefalie nu se produce acesta diviziune a creierului embrionar. Malformatia afecteaza si structurile fetei (ochi, gura, nas). Cea mai severa este ciclopia, adica existenta unui singur ochi si al unui nas rudimentar (doar orificiile nazale); cea mai usoara este despicarea buzei sau a palatului („cerul” gurii). Mai exista si alte anomalii: ochi apropiati, nas rudimentar cu un singur orificiu.

Cauza ce produce holoprozencefalia nu este cunoscută cu exactitate.

Din punct de vedere clinic, în afara malformaţiilor vizibile la faţă, care uneori pot lipsi, mai prezintă:

  • intarziere in dezvoltarea motorie, copilul fiind prea moale sau prea incordat,
  • capul mic (microcefalie) sau prea mare (macrocefalie), sugestiva de hidrocefalie,
  • convulsii,
  • retard mintal,
  • tulburari de supt si deglutitie,
  • afectiuni ale hipofizei ducand la episoade de hipoglicemie sau nanism (copil mic de inaltime).
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Mapamond » "Mi-au spus să îmi ucid copilul, doar pentru că e diferit". O mamă, dezgustată de mesajele primite pe TikTok, deşi ea arăta că bebeluşii cu HPE pot fi fericiţi