O fetiţă de 4 ani din Australia s-a prăbuşit fără suflare sub ochii îngroziţi ai părinţilor. Cauza morţii, un mister

Durere fără margini pentru o familie din Australia. Fetiţa lor de doar patru ani a murit subit, după ce a leşinat fără suflare într-o dimineaţă, sub ochii îngroziţi ai părinţilor.

de Larisa Andreescu

la 05.07.2023 , 16:41

Micuţa Millicent Edwards se afla alături de părinţi, în casa familiei, când a avut loc tragedia, pe 14 aprilie. Îngroziţi, aceştia au sunat imediat la salvare. Copila a fost transportată de urgenţă la spital şi plasată în comă indusă, înainte de a fi transferată la Spitalul de Femei și Copii din Adelaide.

Fetiţa de 4 ani s-a prăbuşit fără suflare, sub ochii părinţilor

În ciuda eforturilor depuse de medici, copila şi-a dat ultima suflare pe 16 iunie, înconjurată de cei dragi.

Articolul continuă după reclamă

Cauza morţii rămâne necunoscută, transmit autorităţile, potrivit Daily Mail.

A fost lansată o strângere de fonduri pentru părinții lui Millicent, Cody Edwards și Amanda Watt, astfel încât aceștia să poată asigura costurile medicale, dar şi pe cele de înmormântare.

„Millicent a fost o fetiță plină de viaţă, bună şi specială. Va rămâne veşnic în inimile noastre. Mergea la dansuri, iar la grădiniţă îşi făcuse mulţi prieteni care o adorau. A fost iubită de toţi cei care au cunoscut-o şi ne va fi dor de ea pentru totdeauna”, a transmis Emma Bell, o prietenă de familie.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Este acesta cel mai scump Paște din ultimii ani?
Observator » Mapamond » O fetiţă de 4 ani din Australia s-a prăbuşit fără suflare sub ochii îngroziţi ai părinţilor. Cauza morţii, un mister