O fetiţă de 4 ani s-a spânzurat accidental într-un parc de distracţii, în Ucraina. Angajaţii nu i-au sărit în ajutor
O fata de 4 ani a murit după ce s-a spânzurat accidental într-un castel gonflabil, în timp ce personalul dezinteresat al parcului de distracții ar fi stat pe telefoane şi ar fi ignorat incidentul. Fetiţa a rămas blocată în frânghiile de la locul de joacă, sufocându-se.
Copila vizita parcul din Mykolaiv, Ucraina, împreună cu mama ei, când tragedia a avut loc weekendul trecut. Se pare că Valeria a fost găsită încurcată în frânghiile legate de castelul gonflabil, după ce s-a spânzurat accidental.
Mama ei, Anna, a rugat personalul de la parcul de distracții să o verifice pe fiica ei atunci când o vor găsi. Polițiștii au descoperit că 3 membri ai personalului care ar fi trebuit să o păzească pe Valeria au fost distrași de telefoanele lor când ea a murit, relatează presa locală.
Personalul parcului a fugit de la faţa locului după ce fetiţa a fost descoperită
O prietenă apropiată a familiei, Natalia Kuchynska, a spus că Anna a crezut inițial că fiica ei „și-a pierdut cunoștința în timp ce se juca din cauza căldurii” și a încercat să o trezească. Personalul parcului „a fugit de la locul faptei după ce Valeria a fost găsită”, a spus Natalia. „Anna este devastată de pierdere. Ziua înmormântării a fost foarte grea”, a adăugat ea.
- Dansatoarele dintr-un club de striptease din Los Angeles vor să îşi facă sindicat. De ce sunt nemulţumite
- Un tată din SUA şi-a ucis propriul fiu cu sânge rece şi a încercat să îi însceneze moartea. Le-a spus...
- O influenceriţă de 23 ani a fost găsită moartă într-un şanţ din Mexic, după 3 săptămâni de căutări....
Potrivit Nataliei, un martor de sex masculin a chemat o ambulanță, în timp ce alții au stropit-o cu apă pe faţă și au încercat să o resusciteze, dar Valeria era moartă până la sosirea ambulanței.
Proprietarul castelului gonflabil, în vârstă de 45 de ani, a fost reținut de poliție în cadrul unei anchete în curs. Ea riscă până la 8 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată.
„S-a stabilit preliminar că o fetiță de 4 ani s-a încurcat în buclele de pe peretele unui castel gonflabil în timp ce se juca pe el. Potrivit constatărilor preliminare ale experților, copilul a murit în urma sufocării”, a declarat Șeful poliției din regiunea Mykolaiv Oblast, Sergiy Shaikhet.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰