Galerie foto Un tată care credea că are o simplă mahmureală, diagnosticat cu o tumoare pe creier de mărimea unei mandarine: "O tristeţe de nedescris"
Un tată a povestit cum a aflat că are o tumoare pe creier incurabilă „de mărimea unei mandarime”, după ce s-a trezit într-o dimineaţă cu dureri puternice de cap, ca şi când ar fi avut mahmureală.
Richard Walker, din Kidderminster, a spus că a avut pentru prima dată dureri inexplicabile şi foarte puternice la spatele capului în septembrie 2021, dar credea că se datorează unei simple mahmureli. La scurt timp a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier.
Bărbatul recunoaşte că a primit diagnosticul cu „o tristeţe absolută, o frustrare de nedescris”, iar soţia şi cei doi copii în vârstă de opt şi 16 ani nu au ştiut cum să reacţioneze în faţa şocului. Omul de afaceri a lansat acum o strângere de fonduri, după ce şi-a încheiat tratamentul de radioterapie, pentru a ajuta la găsirea unui leac pentru cei aflaţi în poziţia sa, relatează Mirror. Vorbeşte deschis şi expune întreaga „călătorie împotriva cancerului” pe Instagram, în încercarea de a crește gradul de conștientizare cu privire la tumorile cerebrale - care ucid mai mulți copii și adulți sub 40 de ani decât orice alt tip de cancer. Richard va porni strângerea de fonduri pentru Brain Tumor Research vineri, când va vizita patru sucursale Lloyds Bank din Worcester, Kidderminster, Droitwich și Cleobury Mortimer, ca parte dintr-o campanie organizată de cumnata lui.
Primele simptome
Bărbatul a fost diagnosticat cu glioblastom multiform (GBM) în stadiul 4 în ajunul Anului Nou - în aceeași zi în care a împlinit 51 de ani și a sărbătorit nouă ani de la nunta cu soția, Lucy, în vârstă de 44 de ani. Simptomele sale începuseră în septembrie 2021, când a început să experimenteze dureri severe la spatele capului, care ţineau şi câteva zile bune.
- O tânără care a mers la medic în UK pentru dureri de cap constante a aflat că suferă de o tumoră. Este o...
- Bebeluşi născuţi prematur şi copii bolnavi de cancer, trataţi în subsolul unui spital din Kiev: "Tremuri...
- Un adolescent pe patul de moarte a donat peste 60.000 de lire unui băiat bolnav de cancer, înainte să moară din...
„M-am trezit cu capul în nori, ca şi când aveam mahmureală, dar nu era cazul. Vedeam lumini roşii şi verzi în colţul ochiului drept și mi-am amintit că un prieten mi-a povestit despre ceva similar pe care l-a experimentat înainte să aibă un accident vascular cerebral şi am crezut că mi se întâmplă asta”, a povestit Richard, director general al Weldmax UK din Stourport-on-Severn.
Simptomele i s-au înrăutățit și, după ce și-a pierdut vederea periferică în timp ce se afla la volan, a fost nevoit să tragă maşina imediat pe dreapta şi să ceară ajutorul unor străini care se aflau în apropiere. Aceştia au alertat-o pe soţia lui, care a venit în scurt timp la faţa locului. L-a transportat la Urgenţe, la Spitalul Alexandra din Redditch, unde medicii l-au pus în faţa faptului împlinit. Toate semnele indicau un diagnostic crunt: cancer.
Alte trei scanări CT și două RMN au fost efectuate pentru a evalua tumora și a fost transferat la unitatea neurologică de la Spitalul Universitar Coventry și Warwickshire (UHCW). Rezultatele au arătat că tumora era de mărimea unui mandarime și era atașată „ca un miliped” de nervul optic, fiind astfel considerată inoperabilă din cauza riscului de deteriorare ulterioară. A primit un tratament cu radioterapie de 6 săptămâni, care se va încheia în această lună. Pe 25 martie, Richard va participa ca parte dintr-o campanie de o zi care se concentrează pe strângerea de fonduri, cu scopul de a colecta 2.740 de lire sterline, costul unei zile de cercetare la unul dintre Centrele de Excelență ale organizației de caritate.
Reacţia familiei după ce tatăl a fost diagnosticat cu tumoarea la creier
Bărbatul recunoaşte că aflarea diagnosticului a fost devastatoare atât pentru el, dar mai ales pentru familie.
„Împreună, Lucy și cu mine le-am spus copiilor treptat ce se întâmplă”, a spus el. „Max are opt ani și cadrele didactice de la şcoală i-au oferit sprijinul de care avea nevoie. I-am cumpărat o carte care se numește «cineva pe care-l iubesc are cancer» și acesta a fost un instrument grozav pentru a-l ajuta să înțeleagă ce se întâmplă cu mine. Evie are 16 ani și vrea să fie medic și are o personalitate încurajatoare și vrea doar să mă ajute. M-am simțit trist, supărat și frustrat, mai ales că nu mai pot conduce. Să citesc statistici despre tumorile cerebrale este un combustibil pentru lupta mea. Mă simt atât de norocos când mă trezesc dimineața. Am decis să-mi documentez călătoria împotriva cancerului pe Instagram ca o modalitate de a-mi descărca gândurile și ca un loc pe care oamenii să-l vadă singuri. Mulți oameni mă întreabă cum sunt și asta este un mod ușor de a răspunde”, a declarat Richard.
Campania „Wear A Hat Day” a ajuns la al 13-lea sezon, fiind strânse până acum peste 2 milioane de lire sterline pentru Cercetarea Tumorilor Creierului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰