Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vedetă de reality show, găsită moartă în apartament după 20 de zile. Poliția i-a spart ușa

Un model și star de reality show din Pakistan, cunoscută pentru participarea în emisiunea „Tamasha Ghar”, a fost găsită moartă în apartamentul său din Karachi, la aproape trei săptămâni după deces. Poliția a descoperit trupul în stare avansată de descompunere, în urma unei decizii judecătorești de evacuare pentru neplata chiriei.

de Redactia Observator

la 09.07.2025 , 11:31

Humaira Asghar Vedetă de reality show, găsită moartă în apartament după 20 de zile. Poliția i-a spart ușa - Instagram

O vedetă populară de reality show a fost găsită moartă în apartamentul său. Femeia zăcea fără suflare în casă de aproximativ 20 de zile. Polițiștii au descoperit cadavrul actriței pakistaneze Humaira Asghar, care a apărut în versiunea locală a emisiunii "Big Brother", la aproape trei săptămâni după ce aceasta a murit.

Vedetă găsită moartă în casă

Humaira, în vârstă de 32 de ani, locuia singură într-un apartament din Karachi de peste șapte ani. O instanță a ordonat evacuarea apartamentului după ce chiria acesteia nu fusese plătită de mai bine de un an, ceea ce a dus la descoperirea trupului neînsuflețit.

Articolul continuă după reclamă

Presa locală a relatat că trupul se afla într-un "stadiu avansat de descompunere". Ofițerul superior de poliție Syed Asad Raza a declarat: "Se pare că trupul era acolo de mai multe zile".

Dr. Summaiya Syed, implicată în investigație, a confirmat: "Trupul se află într-un stadiu extrem de avansat de descompunere".

Deși autoritățile nu au stabilit încă o cauză oficială a morții, au exclus ipoteza crimei, întrucât nu au fost găsite semne de intrare forțată în apartament.

Humaira Asghar era cunoscută în special pentru participarea la emisiunea de reality "Tamasha Ghar", versiunea pakistaneză a formatului Big Brother, și pentru rolul din filmul "Jalaibee". Emisiunea include de obicei celebrități și persoane publice care concurează într-o casă, aflaţi sub supraveghere constantă, potrivit The Sun.

De asemenea, Humaira a fost și deținătoarea unui titlu de concurs de frumusețe.

Tragica descoperire vine la scurt timp după decesul actorului Michael Madsen, cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino, care a fost găsit fără viață în locuința sa din Malibu, la vârsta de 67 de ani. Potrivit departamentului șerifului din Los Angeles, decesul lui Madsen pare să fi fost cauzat de cauze naturale, fără suspiciuni de violență.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Mapamond » Vedetă de reality show, găsită moartă în apartament după 20 de zile. Poliția i-a spart ușa