Video "Visul" lui Cătălin Saizescu, filmat în Penitenciarul Rahova, a fost proiectat în fața deținuților
Vise şi visuri puse în scenă în închisore. Cel mai recent lungmetraj românesc a fost proiectat, în premieră, în faţa persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Rahova. Tot acolo a fost şi filmat, cu actori profesionişti şi figuraţie din rândul celor din spatele gratiilor. Din distribuţie fac parte Florin Piersic Junior, Nae Alexandru, Magda Catone şi regretatul Darius Creţan - Nosfe.
Îmi dai un rol? Mă faci mare?
Băi, eu nu prea cred.
Scoate hoţii. Chemaţi şi morţii.
Cu ce îi ajută teatrul? De ce nu-i învăţaţi să pună faianţă?
- "Visul", primul lungmetraj românesc filmat în Penitenciarul Rahova. Ce roluri interpretează Vlad Logigan, Nicodim...
- Primul pas pentru a împlini visul Mihaelei de a construi campusuri în toate judeţele: donaţie de 10.000 de euro
- "Poate într-o zi mă voi întoarce. Sau nu". O sportivă de 21 de ani s-a sinucis după o postare dramatică pe...
"Visul" a fost proiectat în premieră în faţa deţinuţilor de la penitenciarul Rahova
Pentru că visul lor este ca prin actorie să evadeze. Nu în lumea teatrului, ci în cea pe care n-o mai văd de când au ajuns în spatele gratiilor. Lungmetrajul românesc "Visul" a fost proiectat în premieră în faţa deţinuţilor de la penitenciarul Rahova, cel mai mare din ţară. Acolo a fost, de altfel, filmat între noiembrie 2021 şi martie 2022, printre angajaţi şi persoane private de libertate.
Deţinut: Mă simt onorat că pot să îl văd în penitenciar. Am crezut că o să îl văd afară, dar mă bucur că am ocazia să îl vad acum mai repede.
Serghei Mizil: Cel mai complicat lucru era să venim dimineaţă, la ora 6
În spatele filmului se află regizorul Cătălin Saizescu.
Cătălin Saizescu: Povestea aparţine lui Gabriel Gheorghe, care la bază este actor şi care a trăit această experienţă de a fi trimis de la teatru la penitenciar să înfiinţeze un club de teatru, pentru a pune în scenă o piesă. De aici şi până la film bineînţeles că a intervenit şi ficţiunea.
Iar totul a căpătat contur în mâinile unei armate de actori cu renume în lumea teatrului şi filmului românesc. Pentru fiecare dintre ei a fost o provocare.
Nae Alexandru: Nu mai intrasem niciodată până la acest film într-un penitenciar. Este o experienţă inedită. Nu e un sentiment plăcut să vii zilnic în acest penitenciar, să treci prin aceste filtre, dar e o altă lume.
Serghei Mizil: Cel mai complicat lucru era să venim dimineaţă, la ora 6, să plecăm odată toţi, fără telefon, fără alea, e destul de greu totuşi. Filmul este din punctul meu de vedere un film foarte bun, complex. Nu e numai chestia cu puşcăria, sunt mai multe laturi.
Georgiana Saizescu: Sunt scene în care râzi cu gura până la urechi, e ca în viaţa, e o felie de viaţă filmul ăsta
Filmul vorbeşte despre visurile şi visele unor oameni care vin din lumi diferite. Alex, un actor din provincie ocolit de succesul în teatru ajunge într-un penitenciar de maximă siguranţă. Misiunea lui este să pună în scenă "Visul unei nopţi de vară" cu actori din rândul persoanelor private de libertate. Artiştii amatori învaţă, însă, replicile lui Shakespeare visând că o să fie selectaţi în trupa de teatru a penitenciarului. Nu din pasiune, ci pentru că scena are o trapă prin care pot evada.
Georgiana Saizescu: Nu e ca o comedie, e emoţie, sunt scene emoţionante, sunt scene în care râzi cu gura până la urechi, e ca în viaţa, e o felie de viaţă filmul ăsta.
Din 12 decembrie, Visul va putea fi urmărit în cinematografele din toată ţară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰