Video "Visul", primul lungmetraj românesc filmat în Penitenciarul Rahova. Ce roluri interpretează Vlad Logigan, Nicodim Ungureanu şi Serghei Mizil. În film apare şi Nosfe
Primul lungmetraj românesc filmat într-un penitenciar va fi proiectat în fața deținuților. Producția este o comedie inspirată de fapte reale, al cărei protagonist, un actor de provincie interpretat de Vlad Logigan ajunge să lucreze cu câțiva deținuți.
Lungmetrajul "Visul" este un film care a fost regizat şi filmat într-un penitenciar din România, vorbim despre Penitenciarul Rahova.
Filmul a fost regizat şi filmat în Penitenciarul Rahova
Este o comedie care urmăreşte un şir de întâmplări din viaţa lui Alex, un actor din provincie, interpretat de Vlad Logigan, un actor pe care însă îl ocoleşte succesul în teatru şi acceptă provocarea unui director de penitenciar, să pună în scenă o piesă de teatru într-o închisoare de maximă siguranţă.
Viaţa lui se complică, însă, pe măsură ce se refugiază în pregătirea spectacolului, iar relaţia cu iubita lui, Carmen, se destramă, motiv pentru care nu-i rămân decât întâlnirile cu deţinuţii, deţinuţi care au însă un alt scop. Se pregătesc şi învaţă replicile lui Shakespeare, în speranţa că vor fi selectaţi pentru spectacolul de teatru pentru că, ştiu ei, că pe scenă există o trapă prin care pot să evadeze.
Filmul va fi proiectat, în premieră, astăzi, în Penitenciarul Rahova, iar în sala de spectacol vor fi atât deţinuţi, cât şi cei care stau în spatele acestui film. Vorbim despre regizorul Cătălin Saizescu, dar şi despre o parte din actori. Din distribuţie fac parte Magda Catone, Serghei Mizil sau Georgiana Saizescu.
Ce rol interpretează Serghei Mizil în film
Directorul de imagine al filmului este Tudor Mircea RSC, montajul a fost realizat de Tudor Chivulescu, iar muzica originală este semnată de Alexei Ţurcan. VISUL marchează debutul Corinei Grămoşteanu în scenografie de film, după impresionante realizări în teatru şi operă.
Produs de Nerv Film şi distribuit de Bold Film Studio, lungmetrajul este o comedie inspirată de fapte reale, al cărei protagonist, un actor de provincie aflat în impas, ajunge să lucreze cu câţiva deţinuţi pentru un spectacol de teatru, iar în timp ce visele lor par să se apropie mai mult de îndeplinire, visul său e din ce în ce mai departe. Afişul filmului este un colaj semnat de ilustratoarea Maria Zurbagiu, după o serie de fotografii realizate de Alex Gâlmeanu.
Ocolit de succes, Alex (Vlad Logigan) e înlănţuit într-o relaţie amoroasă căzută în ruină cu iubita lui, Carmen, o actriţă ambiţioasă (Georgiana Saizescu) şi dezamăgit de interacţiunea cu un regizor de teatru faimos (George Ivaşcu) care-l ignoră. Trimis de directoarea teatrului la care lucrează (Magda Catone) la un penitenciar de maximă siguranţă să pună în scenă un spectacol ce ar putea fi jucat în cadrul Festivalului de teatru de penitenciar, decide să monteze piesa meşterilor din „Visul unei nopţi de vară”. În faţa eforturilor deţinuţilor de a-şi depăşi limitele (Serghei Niculescu-Mizil, Nicodim Ungureanu, Silviu Mircescu, Ştefan Lupu, Mircea Drîmbăreanu, Darius Creţan NOSFE +), Alex înţelege că el este adevăratul prizonier în propria viaţă. În timp ce deţinuţii au o motivaţie secretă să înveţe replicile scrise de marele Shakespeare, Alex îşi găseşte drumul spre libertate.
Filmările pentru "Visul" au avut loc în perioada noiembrie 2021 - martie 2022 (printre locaţii aflându-se Penitenciarul Rahova, Teatrul Odeon, cinematograful Gloria, Teatrul Excelsior), iar prima întâlnire cu publicul (într-o variantă de lucru) a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF, Cluj-Napoca), secţiunea Zilele Filmului Românesc, urmată, recent, de o a doua proiecţie specială la TIFF Oradea.
„Indiferent de dificultatea proiectului, care nu a fost nici pe departe facil de produs, am reuşit să coagulăm o echipă care să se implice sută la sută în realizarea acestui film. În ciuda rigorilor medicale impuse de pandemie precum şi a locurilor de filmare dificile (precum Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova) am avut şansa să reunim o distribuţie excepţională cu care am reuşit să transformăm acest Vis în realitate. Dezvăluind o parte din culisele vieţii de actor, filmul are ca supratemă puterea artei de a schimba oameni şi destine, dar prezentată într-o cheie comică”, spune regizorul Cătălin Saizescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰