Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EDITORIAL Clara Mihociu. Învățământul de stat… stă pe loc?

În ultimele săptămâni printre principalele teme de discuție în spațiul public au fost examenele elevilor. Fie ca e vorba de Evaluarea Națională de la clasele a opta, ori examenul maturității, Bacalaureatul, în ambele situații sosirea notelor, cel puțin la Iași, ridică un mare semn de întrebare cu privire la ceea ce se întâmplă în învățământul de stat.

de Clara Mihociu

la 09.07.2024 , 11:06

Clara Mihociu Clara Mihociu

Cu rate de promovabilitate mari, mai marii țării se laudă în stânga și în dreapta cu reușitele acestor copii. De partea cealaltă a baricadei, elevii spun că, de la an la an, gradul de dificultate este scăzut, că subiectele sunt făcute în așa fel încât și acei copii mai puțin pregătiți să poată să obțină nota de trecere. 

Ceea ce surprinde însă este un fenomen nou: tot mai puțini elevi din școlile de stat sau colegiile de stat, chiar și din cele cu renume și tradiție, mai reușesc să obțină media perfectă: 10. 

La Iași, spre exemplu, la Bacalaureat din trei elevi care au reușit să ia media 10 înainte de contestații, doi sunt de la licee private.

Articolul continuă după reclamă

O singură elevă de la un liceu de stat a reușit anul acesta performanța unui 10 curat.

Și tot ea ne trage de mânecă, ne explică și că nu va rămâne în țară. Poate tocmai faptul că, în calitate de reporter, una dintre primele întrebări pe care i le adresezi este: “Rămâi în România?”, arată faptul că ne așteptăm ca răspunsul ei să fie “nu”.

Se vrea cercetător și are toate șansele, dar nu aici, spune ea. Examenul i s-a părut o glumă, nu simte că e unul obiectiv, iar nivelul de dificultate al acestuia a scăzut ridicol de mult, ne mai lămurește tânăra. 

Și la Evaluarea Națională vedem același fenomen.

Din șapte medii de 10, trei sunt obținute de elevi de la școli private.

Acolo unde părinții plătesc mii sau zeci de mii de lei anual pentru educația copiilor.

Părinți care fie nu mai cred în calitatea învățământului de stat, fie își doresc ca cei mici să aibă parte de mai multe activități practice, dincolo de teoria pură și programa scorțoasă din care, de cele mai multe ori, profesorii și cadrele didactice din învățământul așa-zis gratuit oferit de statul român, nu prea au cum să iasă. 

Până când se lămuresc factorii de decizie ce vor să facă cu sistemul de învățământ care de ani de zile este într-o continuă schimbare și supus la experimente, profesorii au obosit să se mai adapteze și să mai spere la stabilitate. 

În final, rezultatele se văd chiar la aceste examene.

De la an la an, numărul elevilor de la privat care fac performanță la evaluările finale crește. 

Ne lămuresc chiar cadrele didactice de ce se întâmplă asta. 

Bugetul e cel care face diferența, dar și libertatea pe care o dețin “privații” cu privire la activitățile extracuriculare pe care le pot oferi copiilor.

În timp ce școlile și liceele de stat se sufocă în birocrație și se străduiesc să supraviețuiască cu sume destul de mici, cele private înfloresc mai ales datorită libertății de a aduce fonduri din alte surse, iar în final totul este în favoarea elevilor.

Închei cu o întrebare care mi-a fost pusă chiar de către directorul unui mare colegiu din Iași: ”Doamnă, ați strâns bani? Căci în 10-20 de ani, în ritmul acesta, o să ajungem ca în SUA, unde părinții strâng bani de dinainte să se nască copilul pentru a-și permite să îi plătească studiile”. 

Și până la urmă, învățământul de stat… stă.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Opinii » EDITORIAL Clara Mihociu. Învățământul de stat… stă pe loc?