Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Congresul PPE de la București: Klaus Iohannis, șanse mici să obțină una din cele două funcții vizate. Unde ar putea ajunge la final de mandat

Decizii extrem de importante pentru România luate la congresul celui mai mare partid din Parlamentul European, care are loc la Bucureşti. Peste 2.000 de politicieni, printre care şi 13 şefi de state şi guverne din Europa, discută despre integrarea deplină a ţării noastre în Schengen. În culise s-a vorbit şi de funcţii la nivel înalt, în Europa, pentru preşedintele Iohannis. 

de Marius Gîrlaşiu

la 06.03.2024 , 20:09

Preşedinta Parlamentului european, Roberta Metsola, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, s-au numărat printre oficialii de rang înalt din tabăra popularilor care au ajuns, azi, la Cotroceni. În spatele uşilor închise, s-ar fi discutat inclusiv despre poziţii importante la nivel european.

  • Marius Gîrlaşiu, reporter Observator: Sursele Observator spun că preşedintele Klaus Iohannis ar putea obţine funcţia de şef al Consiliului European în urma negocierilor politice purtate la nivel înalt de liderii europeni. România vizează în acelaşi timp noua poziţie de comisar european pentru Apărare, o poziţie cerută în mod special de Ursula von der Leyen sau funcţia de comisar european pentru extinderea Uniunii Europene şi bună vecinătate. 

Klaus Iohannis este în prezent propunerea României pentru şefia NATO. Dar şansele de a fi ales sunt mici. SUA şi Germania îl susţin deja pe premierul olandez Mark Rutte. Şi preşedinţia Consiliului European este greu de obţinut, după ce actualul preşedinte, Charles Michel, a anunţat că va candida din nou.

Vezi și

Negocieri la Congresul PPE din București. România are şanse mari să dea comisarul pentru Apărare

Pe acelaşi subiect

Are ca argumente de negociere apropierea geografică de conflictul din Ucraina. De asemenea, preşedintele României îndeplineşte criteriile pentru portofoliul de Extindere şi Vecinătate, care aduce automat şi postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Funcţia nu poate fi ocupată decât de un fost premier sau preşedinte.

  • Manfred Weber, preşedintele PPE: Situaţia actuală, în care nimeni din ţările central şi est-europene nu este într-o funcţie de conducere în instituţiile europene, nu este deloc acceptabilă în viitorul mandat. Deci sprijin decizia de a avea pe cineva din ţările centrale şi est-europene la conducerea Europei.

În privinţa politicii interne a României, popularii veniţi la Bucureşti au fost mai rezervaţi. Cel mai mare partid din Parlamentul European a acceptat să includă în programul său integrarea completă a României în Spaţiul Schengen

  • Nicolae Ciucă, preşedintele PNL: Acum că aceste lucruri au fost scrise în documentul final al rezoluţiei congresului PPE, avem o speranţă mai mare că se va întâmpa cât de curând.
  • Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European: Aşteptăm de mulţi ani, aşteptăm ca primul pas să fie în sfârşit făcut, prea târziu, dar în sfârşit, pe 31 martie, Schengen aerian şi sperăm că va fi extins. Sunt încrezătoare şi optimistă că se va întâmpla.

Nu există însă un consens. "Sistemul Schengen este stricat. Trebuie să reparăm acest sistem, nu să umblăm cu zăhărelul", a fost de părere Christian Stocker, secretar general OVP. Partidul austriac de guvernământ nu doreşte intrarea României în Schengen-ul terestru.

Susținere pentru aderarea României la Schengen, în rândurile popularilor europeni

Susţinerea României pentru aderare va fi votată mâine, odată cu tot programul pentru viitorul mandat al popularilor. Ursula von de Leyen va fi propusă pentru un nou mandat la preşedinţia Comisiei Europene, fiind unicul candidat. Liderii PPE vor discuta şi despre achiziţii majore în domeniul apărării dar şi despre pregătirea ţărilor europene pentru acţiuni militare comune.

Prezenţa liderilor europeni la Bucureşti a atras peste 100 de protestatari la locul desfăşurării congresului. Oamenii s-au plâns că normele şi regulamentele UE sunt cauza sărăciei în ţară. Au fost şi momente tensionate, în care s-au îmbrâncit cu jandarmii.

La Romexpo şi-a făcut apariţia şi liderul AUR, cu o şapcă folosită în campania electorală de susţinătorii republicanilor. Protestatarii nu au fost lăsaţi să treacă de cordonul forţelor de ordine. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Congresul PPE de la București: Klaus Iohannis, șanse mici să obțină una din cele două funcții vizate. Unde ar putea ajunge la final de mandat