Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DOCUMENT. Legea prin care România cumpără F-35 de la SUA cu 6,5 miliarde de dolari

Armata Română a pregătit legea pentru achiziţia de avioane de luptă F-35. România ar urma să semneze contractul în această toamnă şi așteaptă aprobarea Washingtonului. Avioanele sunt cumpărate cu bani de la bugetul de stat plus împrumuturi de la Guvernul SUA pentru care se va semna un acord în septembrie. 

de Marius Gîrlaşiu

la 28.08.2024 , 15:35

DOCUMENT. Legea prin care România cumpără F-35 de la SUA cu 6,5 miliarde de dolari DOCUMENT. Legea prin care România cumpără F-35 de la SUA cu 6,5 miliarde de dolari - Profimedia

MApN a pregătit proiectul de lege pentru achiziţia de avioane de luptă F-35. Armata vrea să cumpere 32 de aparate F-35, contractul fiind unul record de 6,5 miliarde de dolari. Banii vin de la bugetul de stat plus împrumuturi de la Guvernul SUA . Este vorba despre împrumutul de 2 miliarde dolari pentru finanţare militară, despre care Observator a relatat în iulie. 

Împrumutul de la SUA va intra în datoria publică

Potrivit surselor Observator, acordul de împrumut va fi semnat de Guvernul României cu SUA în luna septembrie. Ministerul de Finante a pregătit un proiect separat prin care va modifica legea astfe încât acest împrumut de 2 miliarde de dolari de la guvernul SUA să intre în datoria publică. Ordonanţa de Urgenţă prevede că semnarea acordului de finanţare între Guvernul SUA şi Guvernul României trebuie să se realizeze până la data de 30 septembrie 2024

Articolul continuă după reclamă

"În cadrul mecanismului FMF (Foreign Military Financing) sunt aprobate fonduri la dispoziţie de până la 4 miliarde de dolari pentru împrumuturi directe cu posibilitate de rambursare în 12 ani, după o perioadă de graţie de un an de la data efectuării primei trageri, la o dobândă avantajoasa (apropiată de costul de finanţare al SUA, respectiv ratele de dobândă ale obligaţiunilor emise de Trezoria SUA la care se adaugă o marjă), precum şi fonduri de până la 8 miliarde de dolari atrase prin contractarea de împrumuturi din pieţele financiare, garantate de către Guvernul SUA. Disponibilitatea acestor sume se modifică pe măsura ce se încheie acorduri de împrumut cu partenerii. Polonia este singurul stat care a beneficiat anterior de acest program" se arată în document. 

Pe acelaşi subiect

Ce prevăd proiectul de lege pentru F-35 şi expunerea de motive

Proiectul de lege prevede "aprobarea realizarea capabilităţii operaţionale de apărare aeriană prevăzută in Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, în cadrul programului de înzestrare "Avion multirol de generaţia a V-a, F-35", Faza 1, prin:

    a) atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance, denumite in continuare contracte de tip LOA, specifice Programului Foreign Military Sales — FMS, pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, motoare, muniţii, suport logistic, serviciul de acces la lanţul global de suport al F-35, echipamente şi servicii pentru/de instruire a personalului navigant de aviaţie, a personalului de sprijin şi a personalului tehnic-inginer6c de aviaţie, echipamente criptografice cu regim special, asistenţă de specialitate, cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 19512012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nx. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    b) incheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu producătorul avionului F-35, a unuilunor acord/acorduri pentru stabilirea proiectelor de cooperare industrială care vor consta în transferul de tehnologie şi/sau produse, precum şi prestarea de servicii către operatorii economici din industria naţională de apărare desemnaţi de către producătorul avionului F-35 dintre cei nominalizaţi de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în condiţiile prevăzute la art. 3.

(2) Fondurile necesare realizării capabilităţii operaţionale prevăzute la alin. (1), precum şi fondurile necesare pentru implementarea in totalitate a celor afiate în responsabilitate nationals se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale sau prin imprumuturi ori garanţii de imprumuturi oferite de Guvernul SUA sau printr-o combinaţie a acestora."

În expunerea de motive, este menţionat "contextul strategic în care România îşi apără interesele şi îşi promovează obiectivele naţionale de securitate este caracterizat de concurenţa geopolitică între actorii cu interese globale sau regionale, de un dinamism ridicat, de volatilitate/instabilitate şi de imprevizibilitate"

Totodată se subliniază "dezvoltarea şi menţinerea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât indeplinirii angajameritelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO şi UE, cât şi descurajării unei posibile agresiuni şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, inclusiv in spectrul neconvenţional, hibrid, reprezintă condiţia esenţială pentru indeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României"

"Forţele Aeriene Române contribuie la asigurarea securităţii României, executând permanent apărarea spaţiului aerian naţional/NATO, pe timp de pace prin Serviciul de Luptă Pennanent - Poliţie Aeriană (SLP-PA), sub comanda NATO, în conformitate cu angajamentele asumate, concomitent cu generarea/regenerarea forţelor pentru pregătirealn vederea executării misiunii de Iuptă la criză şi război.

În prezent Forţele Aeriene Române asigură executarea misiunilor SLP-PA cu avioane F-16. Continuarea executării SLP-PA cu avioanele F-16 este o soluţie doar pe termen mediu, care asigură performanţe operaţionale limitate, având 'in vedere continua dezvoltare a platformelor aeriene către avioane de generaţia a V-a şi viitoare, condiţionată şi de expirarea resursei acordate de către producătorul avioanelor, cu un orizont de timp estimat pentru scoaterea din exploatare în jurul anului 2034 şi cu finalizare în jurul anului 2040.

Scoaterea graduală din serviciu a avioanelor F-16 şi necesitatea executării SLP-PA, coroborate cu evoluţia mediului de securitate rcgional, au determinat nevoia identificării unei soluţii care să permită apărarea spaţiului aerian al României cu avioane de gcneraţia a V-a. Avionul de luptă multirol de generaţia a V-a trebuie să deţină capabilităţile necesare conectăriiln cadrul sistemului integrat de apărare aeriană aI NATO (NATINAMDS — NATO Integrated Air and Missile Defense System) şi să execute misiuni în cadrul operaţiilor intrunite, multinaţionale, în toate domeniile, pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi aliat." ( Sursa: Expunerea de motive)

F-35, caracteristici şi preţ

F-35 este un avion de luptă de generaţia a cincea, produs de compania americană Lockheed Martin. Până în prezent, compania a livrat 990 de avioane F-35 în întreaga lume, în peste 18 state şi a antrenat peste 2.400 de piloţi. În Europa, avionul F-35 este deja în dotarea forţelor aeriene din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Italia şi Norvegia, urmează să facă achiziţii Belgia, Polonia, Finlanda, Elveţia şi Germania, iar Cehia, România şi Grecia şi-au arătat şi ele interesul de a achiziţiona acest tip de avion.

Prețul per unitate al F-35, inclusiv costurile auxiliare, cum ar fi întreținerea aeronavei, echipamentele de suport la sol și piesele de schimb, este de 110,3 milioane dolari per unitate în cazul modelului F-35A, 135,8 milioane de dolari bucata în cazul modelului F-35B și 117,3 milioane dolari în cazul F-35C, potrivit Center for Arms Control and Non-Proliferation.

Potrivit Lockheed Martin costul per ora de zbor s-a redus considerabil, cu 50% chiar, în ultimii zece ani. "Dacă vă uitaţi la recentele rapoarte ale guvernului SUA, se arată că din 2014 până în 2022 Departamentul Apărării al SUA a redus costul total al Programului F-35 de o manieră substanţială, de 61%. Şi costurile mai scad", a declarat Greg Day, director Lockheed Martin, în luna mai la Bucureşti. 

În costul de fabricaţie sunt i,cluse toate sistemele, toţi senzorii, avionul fiind gata de luptă. În 2024 firma Lockheed a atins un nivel de producţie al avioanelor de 156 de unităţi pe an. 18 state se arată interesate de achiziţionarea acestui tip de aparat de luptă. Coreea de Sud a comandat 60 de unităţi, Cehia 24, România este interesată să opereze 32 de unităţi, iar previziunile companiei Lockheed arată că până în anul 2035 în Europa vor opera peste 600 de astfel de avioane.

Documente: f35proiectlege.pdf

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » DOCUMENT. Legea prin care România cumpără F-35 de la SUA cu 6,5 miliarde de dolari