Klaus Iohannis vrea ca majorarea pensiilor să ia în calcul și rata inflației. Președintele, pesimist: "Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%"
Președintele Klaus Iohannis a vorbit joi despre majorarea pensiilor și condițiile în care acest lucru ar putea avea loc. Șeful statului a subliniat faptul că orice creștere a presațiilor sociale trebuie să ia în calcul rata inflației, iar guvernanții ar trebui să acorde atenție suplimentară persoanelor cu venituri mici. Premierul Nicolae Ciucă a vorbi pe același subiect și a declarat că Guvernul trebuie să facă o analiză în acest sens.
"Dacă vorbim de creşterea pensiilor, trebuie să vedem un pic contextul mai larg. Ştiu că s-au vehiculat tot felul de propuneri: 10%, 11%, dar haideţi să vedem lucrurile în context mai mare, nu putem să aşteptăm de la pensionari să plătească ei preţul crizelor şi în condiţiile în care avem o inflaţie care trece de 15% eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie şi atunci creşterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată.
Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%, aşa cum probabil s-ar aştepta lumea ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia şi încă un aspect pe care eu personal îl consider esenţial; trebuie atenţie specială, sporită pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari", a spus Klaus Iohannis, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, citat de Agerpres.
Ce spune premierul despre o creștere a pensiilor?
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, chestionat dacă ar putea fi majorate pensiile cu până la 15% de la 1 ianuarie 2023, că trebuie făcută o analiză astfel încât Guvernul să se asigure că pot fi crescute pensiile cu rata inflaţiei, în condiţiile în care datele INS arată că inflaţia a ajuns la 15,9%.
"Am discutat acest subiect şi analizând toate datele de inflaţie, putem cu toţii să vedem că astăzi a depăşit 15% inflaţia, după ultimele date publicate de INS fiind la 15,9%. Cred că pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei, motiv pentru care trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel încât să asigurăm pentru pensionari creşterea pensiei cu rata inflaţiei", a declarat Nicolae Ciucă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰