LAURA KOVESI, interviu EXPLOZIV în presa italiană, despre Ordonanța 13! Ce spune șefa DNA despre acțiunile guvernului Grindeanu
Laura Codruța Kovesi a dat un interviu video, în care a vorbit despre lupta anti-corupție, dar și despre evenimentele ce au urmat aprobării Ordonanței 13. Interviul a fost difuzat de postul italian Rainews 24.
Laura Codruța Kovesi a dat un interviu video, în care a vorbit despre lupta anti-corupție, dar și despre evenimentele ce au urmat aprobării Ordonanței 13. Interviul a fost difuzat de postul italian Rainews 24.
Interviul a fost făcut de jurnalista italiană Laura Tangherlini, care și-a făcut studiile și în România și cunoaște limba română. Reporterul a întrebat-o pe șefa DNA dacă și în trecut a fost pericolul ca puterea politică să pună obstacole luptei anti-corupție.
”Acest pericol de a influența lupta împotriva corupției prin intermediul modificărilor legislative persistă în ultimii ani. Prin intermediul unor proiecte legislative dezbătute în public sau în parlament ce ar fi avut consecințe asupra muncii noastre.
Până acum, însă, niciodată aceste proiecte nu au fost aprobate. Este pentru prima dată când o astfel de modificare legislativă a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial”, a spus Laura Kovesi.
- LIVE VIDEO. Minus opt grade, manifestanții din Piața Victoriei rezistă. La Palatul Cotroceni s-a terminat protestul
- A furat haine dintr-un mall, atunci când credea că paznicii nu sunt atenți! Cum a fost descoperită tânăra ce...
- RĂZBOIUL CELOR DOUĂ BARBIE. Două cântărețe care au luat înfățișarea faimoasei păpuși se acuză de plagiat...
Laura Kovesi a vorbit și despre reacția publică la aprobarea controversatei ordonanțe 13.
”Eu nu pot să comentez protestele, dar pot spune că dezbaterea publică care s-a creat în aceste ultime zile, în ceea ce privește lupta anti-corupție a atins un nivel mult mai înalt decât în anii precedenți. Societatea civilă este mult mai interesată de aceste teme, ceea ce înseamnă că mentalitatea românilor s-a schimbat, că oamenii vor să trăiască într-o țară mai curată.”
Șefa DNA a făcut și un bilanț al luptei anti-corupție.
”În fiecare an, în ultimii 3 ani, arată statisticile, au fost judecate pentru corupție 1.200 de persoane de nivel foarte înalt, vorbim aici despre foști premieri, miniștri, foști miniștri senatori deputați secretari de stat, primari, magistrați. Toată această muncă, combinată cu siguranța pedepsei și odată ce condamnarea e definitivă, a dus la o încredere foarte mare în faptul că sistemul judiciar duce înainte lupta anti-corupție și e foarte important să spunem și că în ultimii trei ani anchetele noastre au adus bugetului bani în valoare de 1,5 miliarde de euro”, a precizat Kovesi.
Kovesi a vorbit și despre efectele provocate de mișcarea anti-Ordonanța 13.
”Eu nu pot să comentez protestele, dar pot spune că dezbaterea publică care s-a creat în această săptămână are 2 consecințe foarte importante. Prima, orice modificare legislativă trebuie făcută în mod transparent și după consultarea sistemului judiciar.
A doua este ca toate instrumentele legislative ale luptei anti-corupție nu vor mai fi influențate atât de tare, ceea ce ne va permite să ne continuăm munca.”
La finalul interviului, reporterul italian a întrebat: ”Cum credeți că trebuie să fie interacțiunea dintre justiție și politică?”
"Cred că fiecare trebuie să respecte obligațiile recunoscute constituțional. Noi, procurorii facem ancheta, judecătorii trebuie să judece, politicienii trebuie să facă legile pe care noi le aplicăm.
Uneori e așa, alteori nu, ultimele evenimente ne-au demonstrat că au încercat să modifice legea fără să îi ia în calcul pe cei din sistemul judiciar!”, a răspuns Laura Kovesi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰