Antena Meniu Search
x

Legea pentru pregătirea populaţiei în caz de război, subiect sensibil în an electoral. Un deputat PSD cere demisia şefului Armatei

Un deputat PSD cere demiterea şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad care a spus, săptămîna trecută, într-un interviu, că vrea o lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război şi introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani. Şi premierul Ciolacu l-a criticat că a trecut o linie roşie şi a spus că sunt chestiuni cu care nu ne jucăm, fiind an electoral.

de Redactia Observator

la 05.02.2024, 16:45

Lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război, subiect sensibil în an electoral. Un deputat PSD cere demisia şefului Armatei
Lege pentru pregătirea populaţiei în caz de război, subiect sensibil în an electoral. Un deputat PSD cere demisia şefului Armatei - Inquam Photos / George Călin

Conducerea MapN şi şeful Statului Major al Apărării se vor întâlni marţi cu senatorii și deputaţii din Comisiile de Apărare și Securitate Natională, au declarat surse politice pentru Observator. Este o întâlnire obişnuită, periodică, în care MApN și Statului Major al Apărării vor prezenta comisiilor parlamentare situația de securitate din regiune, precum şi programele de înzestrare și de modernizare desfășurate de Armata Română. 

Dar, în contextul afirmaţiilor făcute de generalul Gheorghiţă Vlad, privind necesitatea pregătirii populaţiei pentru apărare în caz de război, va fi discutată şi legea cerută de şeful Statului Major al Apărării, potrivit surselor citate. Proiectul ar trebui iniţiat de MapN, apoi adoptat de Guvern şi trimis în Parlament pentru dezbatere şi eventuale modificări.

Deputat PSD: "Afară din post cu iresponsabilul din fruntea Armatei!"

Deputatul PSD Radu Cristescu a cerut duminică plecarea şefului Statului Major al Apărării. "Afară din post cu iresponsabilul din fruntea Armatei! O alegere proastă la șefia Armatei acest general Gheorghiță Vlad, cu al său interviu "Vin rușii!" care a panicat românii și a penetrat rapid în toată presa din Rusia, obligîndu-l pe premierul României să iasă la rampă și să dezamorseze situația. De când șeful Armatei somează public Parlamentul să dea legi pe care le vrea el? Nu de panică indusă de la vârf avem nevoie acum.

Pe acelaşi subiect

De ce a comis-o Vlăduț? S-a umflat peste noapte tărîța în el. Suferă de vedetism. A văzut rețeta lui Ciucă și vrea, probabil, să intre și el în politică! Atitudini de netolerat, armata nu de exaltați are nevoie acum, ci de minți lucide și responsabile. Tocmai de aceea îi solicit să-și dea urgent demisia și să-și îndeplinească, eventual, visul, candidând pentru PNL cât nu se închide lista! Nu demisia de onoare, că de la Ciucă încoace am văzut ce se înțelege prin onoare militară și suntem sătui! Demisia, pur și simplu! În caz contrar, îl recomand dlui ministru Angel Tîlvăr să-l demită de urgență!" a scris pe Facebook, Radu Cristescu.

Nicolae Ciucă a reacţionat şi el săptămâna trecută spunând că nu susţine reintroducerea stagiului militar obligatoriu, ci doar serviciul militar voluntar şi că legea care pregăteşte populaţia pentru război trebuie să fie "primenită".

"Nu trebuie să vă speriaţi. Şeful Apărării va trebui să detalieze un pic, nu a fost foarte bine înţeles. Eu am înţeles exact ce a vrut să spună pentru că a fost vorba de o lege de pregătire a teritoriului şi a populaţiei pentru apărare, care există deja, dar e vorba de una care să fie primenită şi adaptată la contextul şi la condiţiile actuale", a explicat sâmbătă preşedintele Senatului, la Prima TV. 

Şi premierul l-a criticat voalat pe generalul Gheorghiţă Vlad. "Haideţi să stăm liniştiţi că România nu va intra în niciun război. Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roşie cu anumite lucruri cu care ne jucăm şi cu care nu ne jucăm", a spus Marcel Ciolacu, joia trecută

Deputatul USR Bogdan Rodeanu, secretar al Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, a declarat azi că întâlnirea de marţi nu are legătură cu afirmaţiile şefului Statului Major al Apărării, relatează Agerpres. "Am participat la toate aceste întâlniri pe care le-am avut cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, nu numai cu miniştrii sau cu secretarii de stat, ci şi cu reprezentanţii Statului Major şi ai forţelor armate ale României. Nu este o întâlnire singulară. Este anunţată de acum mai mult de o săptămână.  E o întâlnire periodică pentru ca această instituţie, Ministerul Apărării Naţionale, să pună toţi parlamentarii, deputaţi şi senatori, cei care fac parte din comisie de apărare şi ordine publică şi siguranţă naţională, la punct cu evoluţia regională şi strategică cu care se confruntă România. Deci, este o întâlnire care este în siajul mai multor astfel de întâlniri, astfel ca noi să cunoaştem exact problemele şi evoluţia conflictului din Ucraina şi toate aceste lucruri care ţin de această poveste", a declarat Rodeanu, întrebat, dacă această întâlnire este în legătură cu afirmaţiile şefului Statului Major al Apărării.

Ce ar fi vrut să zică de fapt şeful Statului Major al Apărării

Deputatul USR a menţionat că şeful Statului Major al Apărării este una dintre persoanele care vor prezenta, la această întâlnire, situaţia actuală. "Programul rezervistului voluntar funcţionează şi a trecut prin Parlament din 2018. Sunt mii de români care, în momentul de faţă, sunt rezervişti voluntari. Că nu a funcţionat la o eficienţă deosebită este pentru că şi resursele statului au fost unele care nu au prioritizat acest lucru, dar (...) conform legii existente în România şi iniţiată în 2018, trecută în primă formă de Parlament atunci şi cred că modificată acum un an şi jumătate, rezervistul voluntar înseamnă că faci un stagiu de pregătire, nu pleci, eşti învoit de la jobul tău, angajatorul este obligat să-ţi protejeze locul de muncă, după această pregătire te întorci înapoi şi lucrezi acasă, în familie, fără niciun fel de problemă, acolo rămâi pe tot restul anului, cu excepţia scurtelor perioade în care MApN-ul te cheamă la o reconfirmare a experienţei tale în zona aceasta. Pentru toate acestea există o remuneraţie pentru persoanele respective. Asta i-a încântat foarte mult pe români, pentru că, pe lângă jobul pe care îl au, primesc şi o remuneraţie care cred că a depăşit undeva 900 lei pe lună, indiferent că stau în pregătire sau stau la locul de muncă pe care îl au", a explicat Bogdan Rodeanu.

"Programul rezervistului voluntar funcţionează şi a trecut prin Parlament din 2018. Sunt mii de români care, în momentul de faţă, sunt rezervişti voluntari. Că nu a funcţionat la o eficienţă deosebită este pentru că şi resursele statului au fost unele care nu au prioritizat acest lucru, dar (...) conform legii existente în România şi iniţiată în 2018, trecută în primă formă de Parlament atunci şi cred că modificată acum un an şi jumătate, rezervistul voluntar înseamnă că faci un stagiu de pregătire, nu pleci, eşti învoit de la jobul tău, angajatorul este obligat să-ţi protejeze locul de muncă, după această pregătire te întorci înapoi şi lucrezi acasă, în familie, fără niciun fel de problemă, acolo rămâi pe tot restul anului, cu excepţia scurtelor perioade în care MApN-ul te cheamă la o reconfirmare a experienţei tale în zona aceasta. Pentru toate acestea există o remuneraţie pentru persoanele respective. Asta i-a încântat foarte mult pe români, pentru că, pe lângă jobul pe care îl au, primesc şi o remuneraţie care cred că a depăşit undeva 900 lei pe lună, indiferent că stau în pregătire sau stau la locul de muncă pe care îl au", a explicat Bogdan Rodeanu.

Potrivit acestuia, din declaraţiile şefului Statului Major al Apărării, a înţeles că se doreşte să facă o extindere a stagiului de rezervist voluntar remunerat, astfel încât cei care participă la acest program să se perfecţioneze mai mult şi să capete statutul de rezervist voluntar.

Politicienii resping reintroducerea stagiului militar obligatoriu

El a adăugat că nu este vorba de reintroducerea stagiului militar obligatoriu. "României nu-i trebuie carne de tun. România, ca să aibă o armată modernă, în ea trebuie să investeşti, iar noi nu investim în momentul de faţă. În fiecare an, de ani de zile, am alocat câte 2% pentru bugetul de Apărare, dar niciodată nu s-a atins acest prag, niciodată n-am cheltuit aceşti bani. Mai grav este ce s-a întâmplat anul trecut. Am alocat 2,5% din PIB şi am cheltuit mai puţin decât în ceilalţi ani. De ce oare? Pentru că, în august, spuneam că nu avem bani pentru programul de corvete, peste un miliard de euro, iar cu o lună mai târziu plecau un miliard şi jumătate din bugetul MApN-ului către Fondul de rezervă al Guvernului. Mai mult de 10% din bugetul Ministerului Apărării a plecat în Fondul de rezervă al Guvernului fără niciun fel de rectificare bugetară, iar noi, ca parlamentari, am aflat în decembrie", a transmis parlamentarul USR. În opinia sa, "o armată a României puternică nu înseamnă neapărat o armată a României numeroasă, ci înseamnă o armată a României modernă, cu echipamente moderne integrate cu cele ale aliaţilor".

"Pericolul există şi se manifestă sub toate formele. Vedem în România, poţi să simţi, poţi să palpezi o agresiune puternică hibridă a Federaţiei Ruse. Dacă ne uităm la Ucraina şi vedem o agresiune convenţională şi vedem militari morţi, vedem civili desconsideraţi în toate principiile umanităţii, aici ne confruntăm în permanenţă cu un alt fel de agresivitate a Federaţiei Ruse, dar nu trebuie neapărat să fii parte dintr-un conflict ca să suferi din cauza conflictului", a completat Rodeanu. Conform acestuia, trebuie stabilite nişte normative clare, fiind nevoie ca toate resursele statului român să fie puse la un loc într-o legislaţie omogenă, pentru ca "în situaţii extreme toată lumea să lucreze, iar civilii să fie obligaţi să respecte nişte reguli".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri politice » Legea pentru pregătirea populaţiei în caz de război, subiect sensibil în an electoral. Un deputat PSD cere demisia şefului Armatei