Ministrul Aurescu: Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride care au scopul de a deraia cursul integrării europene
Republica Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride, care au scopul de a deraia cursul reformelor, a declarat, sâmbătă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
"Vorbim de crize suprapuse şi generate artificial. Scopul acestora este unul foarte simplu: acela de a deraia cursul reformelor şi al integrării europene asumat ferm de preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern şi susţinut clar de majoritatea parlamentară. Spre exemplu, reducerea de către Gazprom, în fiecare lună, a volumelor de gaze naturale livrate Republicii Moldova. Este însă remarcabilă vigoarea, determinarea cu care autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova ţin piept acestor provocări masive", a precizat şeful diplomaţiei române, într-un interviu acordat Agerpres.
În contextul viitoarei reuniuni a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre NATO, care va avea loc la Bucureşti săptămâna viitoare, Bogdan Aurescu a subliniat că este "prima dată când Republica Moldova este invitată la un astfel de format", lucru care "confirmă de fapt importanţa pe care aliaţii o acordă stabilităţii Republicii Moldova, în special în aceste momente dificile pentru Chişinău".
"Pachetul de asistenţă decis la Summitul NATO de la Madrid oferă sprijinul aliat pentru planurile Republicii Moldova pe termen lung pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare. De asemenea, unele dintre obiectivele importante ale sprijinului NATO pentru Republica Moldova sunt întărirea capacităţilor logistice, de instruire şi management al resurselor umane", a arătat Bogdan Aurescu.
NATO își reiterează sprijinul pentru Republica Moldova
- Verificări pentru un scenariu de blackout in România. Experţii dezvăluie ce nu trebuie să ne lipsească din...
- După nouă luni de război, Ucraina se menţine pe poziţii. Zelenski: Rusia nu a găsit o cale să ne înfrângă....
- Mesaj cinic al Kremlinului la 9 luni de război în Ucraina: Liderii de la Kiev pot pune capăt suferinţei dacă...
El a menţionat că Alianţa implementează o serie de proiecte destinate întăririi rezilienţei şi capacităţilor de pregătire în domeniul urgenţelor civile ale Republicii Moldova. "Amintesc aici de alocările recente oferite de România la fondurile voluntare NATO cu 1.300.000 dolari dedicate întăririi rezilienţei şi capacităţii de apărare pentru Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Iordania.
Din acest cuantum pe care România îl redirecţionează pentru sprijinul partenerilor, Republica Moldova beneficiază de suma cea mai consistentă, 600.000 de dolari. Toate aceste contribuţii reprezintă o reflectare practică a importanţei speciale acordate de România, în mod constant, politicii NATO de parteneriate, ţara noastră fiind pe deplin angajată în îndeplinirea tuturor obligaţiilor care îi revin", a susţinut ministrul de Externe.
Şeful diplomaţiei române a subliniat că România va continua să fie "un contribuitor responsabil şi activ la promovarea securităţii şi stabilităţii euroatlantice, inclusiv în ceea ce priveşte Republica Moldova, stat în care creşterile fără precedent ale preţurilor pentru gazele naturale şi energia electrică, inflaţia galopantă care a atins deja nivelul de 34,6% în octombrie 2022, pierderea accesului la pieţe tradiţionale spre care se îndreptau exporturile de produse agricole, embargoul impus de Rusia la 15 august la importul de produse vegetale pun o presiune extraordinară asupra cetăţenilor şi a resurselor bugetare gestionate de Guvernul de la Chişinău".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰