Protest cu cătuşe şi maioneză, la audierea fostului ministru de Interne, Carmen Dan, în dosarul 10 August
Momente tensionate la DIICOT. Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a fost primit de protestari cu cătuşe, iar la plecare a fost atacată cu maioneză.
Momente tensionate la DIICOT. Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a fost primit de protestari cu cătuşe, iar la plecare a fost atacat cu maioneză. Pentru prima oară, Carmen Dan a dat explicaţii în faţa procurorilor în dosarul protestelor din 10 august. Între timp, actualul ministru de Interne a decapitat Jandarmeria Română.
Aproape un tub întreg de maioneză este turnat pe maşina care încearcă să o smulgă pe Carmen Dan din mijlocul protestatarilor. Fostul ministru a fost audiat la DIICOT, în dosarul 10 august. Protestatarii au aşteptat şapte ore ca aceasta să iasă din sediu. Au întâmpinat-o cu cătuşe.
Două persoane au fost amendate cu 100, respectiv 200 de lei pentru vandalizarea maşinii fostului ministru.
Carmen Dan a susţinut în faţa procurorilor că nu a avut nicin rol în represiunea violentă a protestelor din 10 august 2018.
Audierea fostului ministru de interne vine în contextul în care la dosarul 10 august au fost adăugate documente desecretizate recent.
De două probe mai aveau nevoie procurorii pentru a relua audierile în acest dosar. Prima probă - raportul intervenţiei Jandarmeriei desecretizat la mijlocul lunii trecute. 20 de pagini şi trei anexe cu legislaţie şi informări venite de la serviciile secrete privind potenţiale riscuri.
A doua probă, convorbirile jandarmilor prin staţii. 248 de ore de convorbiri au ajuns pe masa procurorilor săptămâna trecută.
Actualul ministrul de Interne spune că refuzul iniţial al conducerii Jandarmeriei de a scoate documentele secrete de la sertar l-a determinat să ia astăzi o decizie drastică.
Conducerea Jandarmeriei Române va fi preluată de către Bogdan Enescu, până acum şeful Jandarmeriei Ilfov. Adjunctul său va fi Ionuţ-Gabriel Câmpeanu, şeful contingentului de jandarmi români din Afganistan.
Între timp, cercetările în dosarul 10 august continuă.
Patru suspecţi sunt deocamdată în acest dosar. Vorbim de şeful Jandarmeriei Române Cătălin Sindile, adjunctul lui, Sebastian Cucoş, dar şi comandatul Jandarmeriei Bucureşti, Laurenţiu Cazan. Din Ministerul de Interne, secretarul de stat pentru relaţia cu prefecţii, Mihai Chirică. Toate aceste funcţii deţinute la momentul 10 august.
Şefii demişi ai Jandarmeriei se vor întoarce în posturile pe care le-au ocupat anterior.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰