România alege, dar ce se alege de România! Se caută soluţii pentru ca toţi românii din diaspora să poată vota
La sediul Biroului Electoral Central, autorităţile caută soluţii pentru ca toţi românii din diaspora să nu mai aibă probleme la vot în turul 2. Membrii BEC s-au întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean
La sediul Biroului Electoral Central, autorităţile caută soluţii pentru ca toţi românii din diaspora să nu mai aibă probleme la vot în turul 2. Membrii BEC s-au întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean
Ministrul de Externe Titus Corlăţean, prezent alături de premierul Victor Ponta la întâlnirea de la MAE legată de problemele apărute la procesul de votare din diaspora, a declarat că principalii vinovaţi, alături de procedura completării declaraţiilor, au fost partidele politice.
Potrivit acestuia, partidele nu şi-au trimis reprezentanţi în secţiile de vot din străinătate, iar lipsa de personal a afectat votarea.
"Noi, în ciuda acuzelor, am procesat mult mai mulţi votanţi decât în 2009. Nu au lipsit cabine, nu au lipsit stampile. Atunci când însă reprezentanţii partidelor nu s-au prezentat în dimineaţa votului, asta a redus din timp. De pildă la New York, în dimineaţa votului, oamenii de la MAE au fost acolo, cei de la partidele politice nu s-au prezentat. Au rămas trei oameni cu trei stampile. La Londra la fel, într-o secţie", a spus Titus Corlatean.
Mii de români nu au putut vota duminică la alegerile prezidenţiale în mai multe oraşe din Europa din cauza faptului că personalul din secţiile de votare nu a putut asigura un proces mai fluid.
Principala problemă a fost legată de timpul îndelungat cerut de competarea declaraţiei pe proprie răspundere, cerută de lege, prin care fiecare votant arată că nu şi-a mai exercitat acest drept la o altă secţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰