Antena Meniu Search
x

Video Studenţii nu mai pot merge gratis cu trenul, dar parlamentarii da, chiar dacă ei nici măcar nu folosesc trenul pentru deplasări

Privilegiile nu sunt pentru oricine. Dacă studenţii au rămas doar cu jumătate din gratuităţile pe care le aveau la călătoriile cu trenul, de aceleaşi beneficii ale parlamentarilor nu s-a atins nimeni. Şi chiar dacă ei înşişi recunosc că nici măcar nu merg cu trenul, nu vor să renunţe la posibilitatea de a se plimba gratis. De altfel, parlamentarilor li se decontează orice formă de transport spre Bucureşti.

de Larisa Bernaschi

la 20.02.2021, 21:54

Vezi și
  • Parlamentarii nu vor să renunţe la anumite gratuităţi, precum mersul cu trenul
  • Mai puţin norocoşi, studenţii au rămas fără această gratuitate

Scaunul de parlamentar vine cu privilegii. Fie că vin spre Bucureşti cu maşina, trenul sau avionul, aleşii nu plătesc din buzunarul propriu. Totul este decontat. Mai puţin norocoşi sunt studenţii, care tocmai au rămas gratuitatea pe care o aveau la tren. Iar parlamentarii au găsit repede şi justificarea. 

Victor Ilie, deputat USR: Am vorbit cu studenți care au recunoscut că deseori rezervau bilete pentru că erau gratis pe orice rută și nu le mai foloseau. 

Nicolae Roman, deputat AUR: Toate gratuitățile sunt discutabile. Sunt de acord ca studenții să primească gratuități folositoare studiului, nu folositoare recreerii. 

De cealaltă parte, aleşii îşi apără gratuitatea la transport, motivând că aşa protejează mediul şi că e în beneficiul ţării. 

Georgeta Carmen Holban, deputat PSD: Această gratuitate la parlamentari este necesară atunci când vin către Parlament și vin să rezolve treburile țării. 

Nicolae Roman, deputat AUR: Parlamentarii trebuie să își facă treaba în teritoriu. 

Victor Ilie, deputat USR: Intenționez să folosesc această gratuitate pentru că este în beneficiul mediului în primul rând și ușurează și traficul eu vin de la Brașov și DN1 e un drum destul de aglomerat prefer să lucrez pe tren.

Unii parlamentari sunt dispuşi să renunţe la acest beneficiu

Unii ar fi dispuşi să renunţe totuşi la gratuitatea de la tren. 

Daniel Blaga, deputat USR: Nu văd rostul. Până la urmă avem decont la benzină nu cred că este cazul. Personal cred că ar trebui eliminată și de la parlamentari. 

Victor Ilie, deputat USR: Trebuie să ținem cont și de impactul bugetar pentru că sunt probabil maxim 100 de parlamentari care folosesc trenul pe de altă parte numărul studenților este mult mai mare. 

După ce premierul Florin Cîţu a adoptat ordonanţa de urgenţă prin care studenţii vor avea o reducere de 50% la deplasările cu trenul, şeful PNL, Ludovic Orban, spune că ordonanţa va fi modificată în Parlament astfel încât studenţii să meargă cu trenul gratis măcar o dată pe lună. În schimb, amândoi par să fie de acord că beneficiile parlamentarilor ar trebui să rămână. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri politice » Studenţii nu mai pot merge gratis cu trenul, dar parlamentarii da, chiar dacă ei nici măcar nu folosesc trenul pentru deplasări