Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Petre Roman a pierdut DEFINITIV procesul cu ANI, în care este acuzat de incompatibilitate

Fostul deputat Petre Roman a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pe incompatibilitate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi că el a depus prea târziu acţiunea în instanţă.

de Redactia Observator

la 23.03.2017 , 13:16

Fostul deputat Petre Roman a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pe incompatibilitate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi că el a depus prea târziu acţiunea în instanţă.

Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Petre Roman şi a hotărât în aprilie 2016 anularea raportului de constatare prin care fostul deputat a fost declarat de ANI în stare de incompatibilitate.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost însă anulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis joi recursul ANI şi a decis că Petre Roman a depus prea târziu acţiunea în instanţă.

Articolul continuă după reclamă

"Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1.390 din 22 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând: Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge contestaţia formulată de reclamantul Petre Roman împotriva Raportului de evaluare nr.10.447/G/II/12.03.2014 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca tardiv formulată. Definitivă", se arată în decizia instanţei supreme.

Pe acelaşi subiect

În martie 2014, ANI a anunţat că Petre Roman se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată.

Iniţial, Petre Roman a contestat raportul întocmit de ANI, însă a greşit instanţa unde trebuia să deschidă procesul. Astfel, el a depus contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în aprilie 2014, însă acţiunea sa a fost respinsă, deoarece instanţa competentă era Curtea de Apel Bucureşti.

În consecinţă, ANI a cerut Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a lui Petre Roman, deoarece raportul de evaluare prin care acesta a fost declarat în stare de incompatibilitate a rămas definitiv, după ce nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege. Drept urmare, pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului deputatului Petre Roman.

Citeşte şi: Dacian Cioloş, mesaj pentru Nicuşor Dan: "Ar fi bine să nu folosească numele meu"

Ulterior, Petre Roman a depus o nouă contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, de data asta având câştig de cauză.

În final, el a pierdut în recurs procesul cu ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Petre Roman a pierdut DEFINITIV procesul cu ANI, în care este acuzat de incompatibilitate