Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Guvernul va creşte salariile din Sănătate cu 15%. Sindicaliştii au ameninţat cu grevă generală

Guvernul a anunţat o majorare salarială de 15% pentru angajaţii din Sănătate, pe lângă cea de 5% deja primită la 1 ianuarie 2024, adică în total cam cât au cerut sindicalişti de la Sanitas care au protestat azi în faţa Ministerului Muncii. Săptămâna trecută, angajaţii din Sănătate au cerut o majorare cu cel putin 20% a tuturor salariilor şi au ameninţat cu greva generală. Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

de Florentina Lazăr

la 25.01.2024 , 15:01

Guvernul a anunţat că a căzut de acord cu sindicaliştii din Sănătate pentru o creştere salarială de 15%, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an.

"Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o rundă de consultări cu o delegație de reprezentanți ai Federației Sanitas, la care au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacșu, consilierii de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Carmen Orban și Minel Ivașcu, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, și secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului. 

Discuțiile au vizat cele două paliere ale revendicărilor comunicate anterior de reprezentanții Sanitas, și anume, necesarul de posturi în unitățile sanitare și salarizarea personalului din sistemul de sănătate.  În urma discuțiilor de astăzi cu premierul Marcel Ciolacu, s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal și deblocării de posturi în urma unei evaluări a necesarului de personal, cu prioritate în spitalele universitare și în centrele spitalicești județene cele mai aglomerate.

Vezi și

Această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare și la care vor fi invitați manageri de spitale și ai centrelor spitalicești județene, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și reprezentanți al ministerelor cu atribuții în această direcție. În ceea ce privește revendicările salariale, s-a căzut de acord asupra unei creșteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an" a transmis palatul Victoria.

Pe acelaşi subiect

Premierul Marcel Ciolacu s-a azi întâlnește cu liderii Federației Sanitas

Sindicalişti de la Sanitas protestează joi în faţa sediului Ministerului Muncii, cerând majorarea salariilor cu cel puţin 20%. Protestul are loc între orele 11,00 şi 13,00, după cum a anunţat Sanitas, pe Facebook.

"Este a doua pichetare după aceea de la Finanţe. Estimăm un număr de 250 de participanţi. Pentru acest număr am primit aprobare. Pentru a nu depăşi, am mobilizat în jur de 250 de oameni. În acelaşi timp, domnul premier Ciolacu şi-a exprimat intenţia de a se vedea astăzi cu noi după această pichetare. Presupunând că a identificat deja soluţii pentru o viitoare creştere pe care am solicitat-o noi pentru toţi salariaţii din Sănătate şi Asistenţă socială, după ce vom picheta Ministerul de Finanţe o delegaţie a Federaţiei Sanitas se va prezenta la sediul Guvernului pentru negocieri. Revendicarea a rămas aceeaşi - vrem 20% pentru toată lumea", a declarat Viorel Huşanu, preşedintele Uniunii Sindicale "Sanitas" Bucureşti.

Premierul Marcel Ciolacu are programate, joi, consultări cu reprezentanții Federației Sanitas, începând cu ora 12.30. Anterior, de la ora 11.00, Ciolacu va avea o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România Kathleen Kavalec.

Potrivit liderului sindical, în funcţie de propunerea făcută de premier, se va decide dacă va mai avea loc pichetarea programată în cursul săptămânii viitoare la Ministerul Sănătăţii şi se vor continua paşii spre greva generală.

"Vedem ce pune astăzi pe masă Guvernul, după care vom decide dacă facem săptămâna viitoare pichetarea pentru care avem aprobare la Ministerul Sănătăţii şi vom urma paşii spre greva generală. Pentru această grevă şi-au anunţat sprijinul şi celelalte sindicate mari din Sănătate astfel încât, pe lângă Sanitas, încă două sindicate vor să se coreleze cu noi să facem grevă în acelaşi, timp dacă astăzi nu va veni premierul cu o soluţie concretă", a explicat Huşanu.

El a estimat că au fost strânse peste 100.000 de semnături pentru susţinerea grevei generale. "Pe data de 18 ianuarie, aveam peste 70.000 de semnături. Listele au rămas în continuare în spitale. Probabil oamenii au mai semnat în continuare", a susţinut liderul Sanitas. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Guvernul va creşte salariile din Sănătate cu 15%. Sindicaliştii au ameninţat cu grevă generală