Virusul Shamonda, depistat pentru prima dată la om: Un pacient din Franța a murit. Cum se transmite
Un nou virus, de tip Shamonda, transmis de musculițe care înţeapă şi care circula până acum în rândul animalelor de fermă, a fost detectat pentru prima dată la un om. Un pacient din Franța, care avea mai multe probleme grave de sănătate, a murit la începutul lunii octombrie.
"În ciuda faptului că virusul Shamonda circulă de câteva decenii în Africa şi Asia, până în prezent nu fusese documentat niciun caz la om. Este vorba, aşadar, de un caz excepţional apărut la un pacient cu imunodeficienţă severă", internat la Lyon pentru o afecţiune gravă şi "decedat la începutul lunii octombrie", potrivit unui comunicat comun al ministerelor Sănătăţii şi Agriculturii.
În acest stadiu, precizează acestea, ipoteza este aceea a "unei contaminări prin înţepătura unui ţânţar de tip Culicoide în estul Franţei, teritoriu în care s-a semnalat circulaţia virusului la animale în primăvară/vară".
Pacientul avea probleme grave de sănătate
Şi, conform investigaţiilor efectuate până în prezent, "complicaţiile cerebrale observate la pacientul imunodeprimat înainte de deces ar fi, foarte probabil, legate de infecţia cu virusul Shamonda", precizează cele două ministere.
Însă, asigură autorităţile, dincolo de acest caz particular, "având în vedere cunoştinţele disponibile despre acest virus, nu s-a identificat până în prezent niciun risc sanitar pentru populaţia generală".
"Sunt încă în curs investigaţii clinice, biologice şi epidemiologice, în cadrul unei abordări care reuneşte expertiza din domeniul sănătăţii umane, animale şi de mediu", iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor au fost informate, potrivit comunicatului.
Cum se transmite virusul Shamonda
Transmis animalelor de către ţânţarii din tipul Culicoides, detectat pentru prima dată în Nigeria la mijlocul anilor 1960 şi semnalat sporadic la bovine în Africa de Vest, de Est şi de Sud, precum şi în Japonia, virusul Shamonda a fost identificat pentru prima dată în această vară în Europa, inclusiv în Franţa, în exploataţii de bovine, precizează cele două ministere.
Bovinele sunt considerate gazdele principale dintre speciile animale care pot fi infectate. În această vară, în Franţa au fost identificate, de asemenea, cazuri sporadice de infecţie la rumegătoare mici şi la ecvidee.
