Video A început montarea de separatoare pe "drumul morţii", şoseaua din România cu zeci de cruci pe margine
Separatoarele pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Pe drumul European 583, ce leagă Roman de Iaşi, una dintre cele mai periculoase şosele din ţară, a început montarea de parapeţi. Astăzi se lucra exact în dreptul locului în care, la începutul anului, au murit şapte persoane în urma unui cumplit accident rutier. Culmea, în loc să se bucure, şoferii sunt revoltaţi şi spun că separatoarele crează ambuteiaje.
Aceste imagini au fost surprinse pe şoseaua morţii în urmă cu doar trei zile. Un şofer care a adormit la volan intră pe contrasens şi se izbeşte de o altă maşina. Doar o minune a făcut ca accidentul să nu se termine cu victime.
Victimă accident: Pe acostament circula un microbuz şi efectiv nu am avut unde să mai intru. Infrastructura este una destul de proastă.
Cum nu întotdeauna minunile salvează vieţi, în zona cu cele mai multe accidente s-a căutat o soluţie pentru reducerea numărului de accidente. Şi s-a găsit. Una simpla, rapidă şi ieftină - parapeţii.
Pe o distanţă de aproximativ 600 de metri, în curba de la Bălţaţi, se lucrează de zor la montarea acestora.
- Accident mortal în Gorj. Un bărbat de 48 de ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un gard de beton
- "Îl aşteptam să se întoarcă acasă, dar au venit doi poliţişti la uşă". Un bărbat din Slatina, şocat de...
- Impact violent între două maşini, surprins de o cameră, în Maramureş. Un şofer a intrat pe constrasens şi a...
Şoferii, nemulţumiţi de separatoare
Clara Mihociu - reporter Observator: Pe marginea drumului găsim aici una, apoi doua, și tot asa pana la 46 de cruci. Asta nu însemna ca doar atâtea persoane si-au pierdut viața pe o distanță de doar 40 de kilometri, monumentul de aici spre exemplu e in memoria a 7 victime dintr-un singur accident. Accidentul din februarie, care a si dus de altfel la montarea acestor parapeți pe drum.
Cătălin Urtoi, consilier Ministerul Transporturilor: Nu va mai permite să se facă depăşiri de pe o bandă de pe un sens de mers pe celălat sens de mers pentru a pune viaţa în pericol a celorlalţi participanţi la trafic. Soluţia nu că mi se pare bună, este foarte bună.
Nu toţi şoferii au aceeaşi părere.
Muncitor: Se îngustează şi trebuie să reducă puţin. Mulţi ne înjură.
Şofer: E ceva periculos acolo. Acum e mai bine. S-au întâmplat multe acolo.
Mult prea multe dacă ne uităm la cifre. În anul 2020, în România au avut loc peste 3600 de accidente, în care şi-au pierdut viaţa 812 persoane. Sunt statistici care ne plasează primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere. Cauza? Lipsa infrastructurii şi în special a autostrăzilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰