ANUNȚ de ultimă oră privind CURSURILE de la școlile din județele afectate de furtuna de duminică

Publicat: 18.09.2017, 10:30.
Actualizat: 18.09.2017, 10:38

Cursurile sunt suspendate, luni, în 42 de unităţi din patru judeţe care au fost afectate de furtunile puternice, ”ca măsură de siguranţă”. Cele mai multe - 15 de şcoli şi patru grădiniţe – sunt în judeţul Timiş, cel mai afectat de intemperii.

Reclamă

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ca măsură de siguranţă, în urma efectelor produse la nivelul clădirilor, s-a luat măsura suspendării cursurilor în data de 18 septembrie în 42 unităţi şcolare din judeţele Arad (1), Bihor (18), Cluj (1) şi Timiş (22).

Judeţul Timiş a fost cel mai afectat de intemperiile produse duminică, înregistrându-se cinci decese şi 49 de răniţi.

Reclamă

Conform bilanţului ISU Timiş, vântul a depăşit la rafale 80 de km/oră, iar în intervalul 15.20 - 21 au fost emise cinci avertizări nowcasting - două cod galben şi trei de cod portocaliu.

Cinci persoane au decedat, iar 42 de adulţi şi 7 copii au fost răniţi. Echipajele ISU au intervenit pentru deblocarea a 152 de persoane aflate în autovehicule sau în trenuri.

Au fost înregistrate 566 de apeluri la 112 şi au fost afectate 23 de localităţi. În 30 de localităţi a fost afectată alimentarea cu curent electric, din acelaşi motiv, în 25 a fost întreruptă alimentarea cu apă potabilă.

Reclamă

Echipaje ISU au intervenit la 93 de locuinţe, în principal cu acoperişul avariat, şi au fost îndepărtaţi 176 de copaci căzuţi.

Au fost afectate de furtună 22 de unităţi de învăţământ, cinci unităţi de cult şi patru clădiri ale IPTF. Ieşirea din Timişoara spre Lugoj şi drumul dintre Dumbrăviţa şi Giarmata au fost blocate.

Sursa: News.ro

Reclamă

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citește și
O adolescentă a supraviețuit miraculos într-o mașină zdrobită de copac, după o furtună puternică în Brazilia. Momentul a fost filmat
Mapamond• pe 22.10.2021 la 14:43
Foto
O adolescentă a supraviețuit miraculos într-o mașină zdrobită de copac, după o furtună puternică în Brazilia. Momentul a fost filmat
O adolescentă a supraviețuit miraculos într-o mașină zdrobită de copac, după o furtună puternică în Brazilia. Momentul a fost filmat
recomandari pe a1.ro
Culiță Sterp, întâlnire emoționantă cu tatăl său. Bărbatul și-a părăsit familia când copiii săi erau mici:

O furtună puternică a făcut ravagii în vestul Turciei: cel puțin 4 persoane rănite, iar două minarete au fost puse la pământ
Extern• pe 13.10.2021 la 14:20
O furtună puternică a făcut ravagii în vestul Turciei: cel puțin 4 persoane rănite, iar două minarete au fost puse la pământ
O furtună puternică a făcut ravagii în vestul Turciei: cel puțin 4 persoane rănite, iar două minarete au fost puse la pământ
Reclamă
Top știri
Mesaj sfâșietor transmis de actorul Alec Baldwin, după ce a ucis-o din greșeală pe Halyna, director de imagine al filmului "Rust"
1
Extern • pe 22.10 la 20:40

Mesaj sfâșietor transmis de actorul Alec Baldwin, după ce a ucis-o din greșeală pe Halyna, director de imagine al filmului "Rust"

Mesaj sfâșietor transmis de actorul Alec Baldwin, după ce a ucis-o din greșeală pe Halyna, director de imagine al filmului "Rust"
Lacrimi amare pentru mămica ucisă alături de trei copii, după o petrecere în pijamale. O caleaşcă trasă de cai albi a dus sicriul, în Anglia: ''Durerea este de nedescris''
2
Mapamond • pe 21.10 la 21:10

Sfidare la adresa poliției. 20 de bărbați mascați au tăiat în Franța cu polizorul un stâlp pentru a distruge camerele de supraveghere. VIDEO
3
Extern • pe 20.10 la 15:21

O familie întreagă, plecată în excursie, găsită moartă. Fetiţa de un an, cei doi părinţi şi câinele lor au murit deshidrataţi, în California
4
Mapamond • pe 22.10 la 07:17

O familie întreagă, plecată în excursie, găsită moartă. Fetiţa de un an, cei doi părinţi şi câinele lor au murit deshidrataţi, în California

O familie întreagă, plecată în excursie, găsită moartă. Fetiţa de un an, cei doi părinţi şi câinele lor au murit deshidrataţi, în California
Accident cumplit cu trei morți, în Dâmbovița. Un BMW a fost făcut praf de un camion pe DN7, între Slobozia Moara si Bâldana
5
Eveniment • ieri la 09:13

Accident cumplit cu trei morți, în Dâmbovița. Un BMW a fost făcut praf de un camion pe DN7, între Slobozia Moara si Bâldana

Accident cumplit cu trei morți, în Dâmbovița. Un BMW a fost făcut praf de un camion pe DN7, între Slobozia Moara si Bâldana
RECOMANDĂRI
Patriarhia Română le cere preoților anti-vacciniști să se abțină de la opinii pe teme medicale: "Evitați exprimările publice, clericii nu sunt calificaţi"
Eveniment • la 19:29
Video

Patriarhia Română le cere preoților anti-vacciniști să se abțină de la opinii pe teme medicale: "Evitați exprimările publice, clericii nu sunt calificaţi"

Biserica Ortodoxă va lua în discuţie declaraţiile controversate ale feţelor bisericeşti, după ce episcopii de la Constanţa...

Patriarhia Română le cere preoților anti-vacciniști să se abțină de la opinii pe teme medicale: "Evitați exprimările publice, clericii nu sunt calificaţi"
Au apărut noi înșelătorii pe internet. Hackerii pretind că sunt de la bancă, poștă sau chiar poliție | Soluții pentru cei care au fost păcăliți
Eveniment • la 19:48

Frica de restricții bate teama de vaccin. Adolescenții au stat la rând să se imunizeze anti-Covid: ”Mă vaccinez ca să pot să stau mai mult pe afară”
Sanatate • la 19:39

Emma Răducanu a vorbit cu fanii în limba română, la finalul primului ei antrenament pentru Transylvania Open, care se va desfășura fără spectatori
Sport • la 19:56

PARTENERI
Valentina Pelinel, primele declarații după ce a fost filmată în cârje. Ce i s-a întâmplat soției lui Cristi Borcea: „Soțul mi-a adus cei mai buni specialiști”
spynews.ro

Ce i-a spus Reghe soției despre iubită. Anamaria Prodan rupe tăcerea: „Mă simt foarte trădată„
libertatea.ro
Ce i-a spus Reghe soției despre iubită. Anamaria Prodan rupe tăcerea: „Mă simt foarte trădată„
Raed Arafat, despre accesul în magazinele alimentare cu certificat verde: „Nu ne referim la magazinele esenţiale”
bzi.ro

Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie în România. Ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila a făcut anunţul

Horoscopul zilei de 24 octombrie 2021. Leii trebuie să se relaxeze. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Ultima oră! A murit Gelu Tofan
gandul.ro
Ultima oră! A murit Gelu Tofan
FOTO. Cât de frumoasă este Ioana Țiriac, unica fiică a miliardarului Ion Țiriac! Cum i-a captat atenția Simonei Halep
prosport.ro

Imaginea dezolantă a cimitirelor sufocate în urma valului de decese COVID. “Solicitările la pompe funebre au crescut cu 40-50% față de anul trecut” FOTO
Ziare.com

Anamaria Prodan și-a ales cel mai temut avocat pentru divort. E cunoscut pentru că a golit contul unui milionar la partaj
redactia.ro

Actorii din serialele turcești care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare. Cele mai iubite cupluri ale momentului
tvhappy.ro

Cum se împarte averea! Câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
GSP

RAR avertizează: Nu se poate iarna cu cauciucuri all season! Vor fi sancțiuni grele
money.ro

„Nu mai e loc de împăcare”. Anamaria Prodan îl face praf pe Laurenţiu Reghecampf. Cum a umilit-o antrenorul
as.ro

Cătălin Moroșanu, reacție nervoasă după ce polițiștii l-au lăsat fără permis. „Mă duc la Mănăstirea Bârsana, să fac un pomelnic pentru ei!”

Ce reprezintă barele de semnal de pe telefon, de fapt. Misterul a fost elucidat de un expert
UseIT

Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 22.10 la 20:41
Video

Observator de bine, 22 octombrie 2021. O femeie din Statele Unite a salvat 27 de căţeluşi, care urmau să fie eutanasiaţi

Observator de bine, 22 octombrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 22 octombrie 2021. O femeie din Statele Unite a salvat 27 de căţeluşi, care urmau să fie eutanasiaţi
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 21.10 la 22:39
Video

Observator de bine, 21 octombrie 2021. Topul celor mai bune 100 seriale din istorie

Observator de bine, 21 octombrie 2021. Topul celor mai bune 100 seriale din istorie
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 20.10 la 21:53
Video

Observator de bine, 20 octombrie 2021. Băiețel de 12 ani din București, sărbătorit de poliție de ziua lui