Antena Meniu Search
x

BAC 2014: 108 candidaţi au obţinut media 10!

Un număr de 108 candidaţi au obţinut media 10 la bacalaureat, mai puţini decât anul trecut (126), dar mai mulţi decât în 2011 şi 2012 (câte 67)

Un număr de 108 candidaţi au obţinut media 10 la bacalaureat, mai puţini decât anul trecut (126), dar mai mulţi decât în 2011 şi 2012 (câte 67)

Potrivit unui raport al Ministerului Educaţiei, cei mai mulţi candidaţi cu media maximă au fost înregistraţi în vara lui 2010 (138) , iar cei mai puţini - 51 - în 2007. Peste 100 de elevi au mai avut 10 la bacalaureat în 2013 (126) şi 2009 (125).

Pe de altă parte, în ultimii patru ani cele mai multe medii de promovare a acestui examen (peste 6) au fost înregistrate în intervalul 6. - 6.49. În 2009 şi 2007 cei mai mulţi candidaţi care au promovat au avut medii între 9 şi 9.49.

La bacalaureatul din vara acestui an au fost înscrişi 161.682 de absolvenţi ai clasei a XII-a, cei mai puţini din ultimii 10 ani. Dintre ei, la examen au fost prezenţi doar 151.311.

Din totalul celor prezenţi, 91.771 (60,65%) au promovat, iar 59.265 au fost respinşi.

Analizând rezultatele celor care au fost respinşi, rezultă că 10.900 au luat la probe note peste 5, fără a obţine însă media generală 6 pentru a promova examenul.

Pe filiere, ponderea absolvenţilor care au promovat este următoarea: filiera teoretică - 77,2%, filiera vocaţională - 67,8% şi filiera tehnologică - 38,7%.

Promovabilitatea a fost mai mare în rândul fetelor (67,40%) faţă de băieţi (52,93%) şi superioară în mediul urban (65,21%) celei din mediul rural (49,53%).

Promovabilitatea la bacalureat a fost: în 2004 - 84,59%, în 2005 - 84,68%, în 2006 - 80,48%, în 2007 -82,08%, în 200 8- 78,30%, în 2009 - 81,47%, în 2010 - 69,30%, în 2011 - 45,73%, în 2012 -44,41%, în 2013 - 56,44%.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » BAC 2014: 108 candidaţi au obţinut media 10!