Antena Meniu Search
x

Biserica Neagră din Brașov își redeschide porțile

Cel mai impozant edificiu turistic al Braşovului şi-a redeschis porţile. Biserica Neagră a luat măsuri suplimentare pentru protejarea vizitatorilor, de la măştile care vor putea fi cumpărate de la casieria bisericii, la dezinfectant şi circuite separate de intrare şi ieşire.

de Redactia Observator

la 17.05.2020, 13:54

Vezi și
  • Vizitatorii au de respectat măsuri stricte.
  • Mai mult de trei persoane nu intră.

Respectarea distanţării sociale va fi atent supravegheată de personalul monumentului. Biserica Neagră din Braşov este din nou pregătită să primească oaspeţi.

Agnes Ziegler, şef birou patrimoniu: Ne-am decis să deschidem Biserica Neagră deja din aproape prima zi de după starea de urgenţă, pentru că este un loc al educaţiei şi al culturii, ca monument istoric, dar şi ca biserică un loc al speranţei, iar de aceste lucruri oamenii au nevoie.

Nu oricum însă. Vizitatorii au de respectat măsuri stricte, pentru a rămâne atât ei în siguranţă, cât şi personalul monumentului.

Agnes Ziegler, şef birou patrimoniu: Cum intră, vizitatorii sunt rugaţi să se dezinfecteze pe mâini, dacă e coadă să stea la coadă cu distanţa respectivă, ajung la casierie, după aceea e accesul în biserică delimitat de cei care ies, deci sunt două circuite diferite.

În spaţiile înghesuite, mai mult de trei persoane nu intră, iar măştile se vor putea cumpăra odată cu biletul de acces. Personalul este echipat corespunzător, atât cu măşti de protecţie, cât şi cu viziere.

Biserica îşi redeschide porţile în programul de vară, de marţi până sâmbătă, între orele 10 şi19. La vară, cel mai probabil, cunoscutele recitaluri de orgă vor fi reluate, spre bucuria turiştilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Biserica Neagră din Brașov își redeschide porțile