Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aproape 150 de oameni au fost salvaţi din vârful muntelui, în Bucegi, în noaptea dintre ani

Cei aproape 150 de turişti blocaţi, ieri, pe platoul Babele, au fost coborâţi în siguranţă. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

de Redactia Observator

la 01.01.2018 , 21:11

Cei aproape 150 de turişti blocaţi, ieri, pe platoul Babele, au fost coborâţi în siguranţă. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Doar că misiunea celor peste 50 de jandarmi, pompieri şi salvamontişti, care au intervenit a fost dificilă. De patru ori a fost nevoie să urce şi să coboare după turiştii de pe munte. 

La cota 2.000, salvamontiştii şi jandarmii au reuşit să urce doar cu ratracuri. 6 utilaje pentru nivelarea zăpezii au devenit salvări pentru turiştii blocaţi pe creste. Primii urcaţi în maşini au fost copiii şi femeile. 

E deja noapte. Vântul bate cu 90 de kilometri pe oră. Oamenii nu sunt echipaţi pentru o astfel de vreme. Şi mulţi sunt speriaţi. Cu grijă, mai mulţi salvatori îi numără. Să nu cumva să lase pe cineva sus. 146 trebuie să fie.

Vezi și

Ieri, în jurul orei 14, telecabina de pe platoul Babele a fost scoasă din funcţiune din cauza vântului puternic. Printre cei rămaşi sus, erau 18 copii. Cei mai mici, de doar doi ani. Timp de 5 ore, s-au înghesuit toţi în camera telecabinei. Apoi au fost luaţi cu utilaje până la prima cabană, iar acolo, urcaţi în microbuze până în staţiuni. 

Toţi au fost duşi la destinaţii în siguranţă. Misiunea salvatorilor s-a încheiat în următorul an. La o oră după miezul nopţii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Aproape 150 de oameni au fost salvaţi din vârful muntelui, în Bucegi, în noaptea dintre ani