Impact violent în centrul oraşului Botoşani. Un şofer beat a băgat în spital cinci victime
Accidentul a avut loc chiar în centrul municipiului. Şoferul, băut bine, se bate cu pumnii în piept că. pur şi simplu nu a putut evita impactul care a rupt în două. stâlpul din beton.
Accidentul a avut loc chiar în centrul municipiului. Şoferul, băut bine, se bate cu pumnii în piept că. pur şi simplu nu a putut evita impactul care a rupt în două. stâlpul din beton.
Pe bulevardul Mihai Eminescu din Botoşani, puţin înainte de miezul nopţii, un şofer apasă cu putere pedala de acceleraţie.
O manevră periculoasă deoarece în scurt timp pierde controlul volanului şi intră cu putere într-un stâlp de pe marginea şoselei. Martori ai impactului, trecătorii din zonă dau imediat alarma.
Impactul a fost atât de puternic încât stâlpul de electricitate s-a rupt... de la jumătate. Un trecător a povestit poliţiştilor că autoturismul a zburat, pur şi simplu, în aer.
Fără nicio rană a scăpat chiar şoferul teribilist. Bărbatul susţine că intrase într-o depăşire, dar nu avea viteză.
ALIN, şofer vinovat:
Am încercat să evit pe cineva şi pur si simplu. Circulam cu 30-35. Pur şi simplu nu s-a ferit cine era în faţa mea şi am tras dreapta şi gata.
Poliţiştii l-au testat pe bărbat pentru alcoolemie. Astfel, şi-au dat seama rapid ce s-a întâmplat.
Pe numele şoferului, poliţiştii au deschis, acum, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influenţa băturilor alcoolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
