Copiii cu diabet de tip 1 sunt refuzați de școlile private și de stat. Imagini cu puternic impact emoţional

Copiii cu diabet din România au două şanse, când vine vorba de educaţie: ori devin analfabeţi, ori îndură umilinţă după umilinţă. Reporterii Observator au descoperit că în şcolile şi grădiniţele private, puştii dependenţi de insulină nu sunt primiţi, iar la stat, accesul le este permis doar dacă ei, copiii îşi asumă că dacă li se face rău, se tratează singuri.

-Vreau să aduc şi eu fetiţa. Mă interesează şi grădiniţă şi after. Are diabet tip 1!

-Diabet tip 1?

Vezi și

Da! 

-Da, fiind că, ă..., ăsta, deci cum...?

-Insulino-dependentă!

Directoarea unei grădiniţe private rămâne fără vorbe când aude că eventuala ei sursă de venit are probleme de sănătate. Şi, dacă la începutul discuţiei nu contenea cu laudele faţă de afacerea pe care o păstoreşte, acum începe să caute scuze.

-Nu am nici la bucătărie, care să stea, să ia, să vadă, că de acolo trebuie să plece mâncarea. Tu acasă eşti doctorul doctorilor!

-Bănuiesc că aveţi medic...

-Păi avem, dar avem câteva ore, că nu stă toată ziua aici! Nu am cum să te ajut! Cu mare drag!

Fix aceste răspunsuri, venite din partea aceleiaşi doamne, au lovit-o în faţă pe Eva, un copil de doar opt ani, diagnosticat cu diabet de tip 1.

-Aceasta este glicemia mea pe care momentan aş avea-o, dar, trebuie să faci o corecţie, ceea ce înseamnă să administrezi insulină.

-Impactul a fost foarte puternic asupra copilului, copilul a început să plângă, întrebându-ne permanent de ce ea nu este primită.

Fata a fost acceptată într-un final într-o şcoală de stat, dar asta doar pentru că poate să-şi poarte singură de grijă. Boala a maturizat-o înainte de vreme şi a ajuns să îi înveţe şi pe alţii că un copil cu diabet NU are... ciumă. 

-În clasa zero a trebuit la fiecare copil să stau în parte să le povestesc ce e aia. Când veneam în mânecă scurtă vara, mi se vedea aparatul, ce e aia, ce ai? Mama mi-a spus să le spun că e un aparat care măsoară energia, că până la urmă glicemia e tot un fel de energie.

-În momentul de faţă ne asumăm noi părinţii, copilul şi medicul diabetolog.

În rest, instituţiile de învăţământ par că fac tot posibilul ca aceşti copii să nu le calce pragul. De asta s-au convins reporterii Observator când au bătut şi la uşa unei şcoli de stat.

-Gândiţi-vă la o treabă, că la noi sunt 32 la clasă. Doamna cum o să aibă grijă de copilul dumneavoastră? Nici medic nu mai avem!

Repreprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că nu au auzit de astfel de cazuri.

-Mă surprinde să aud că o unitate şcolară din România...

-Avem două cazuri deja filmate!

Dacă sunt cele două cazuri, vă rugăm să ni le daţi şi nouă punctual, şi, cu siguranţă, vom face investigare.

-Nu o să avem posibilitatea să ne ocupăm de copilul dumneavoastră.

-Revoltă, scârbă... revoltă şi scârbă, asta simt!

Monica este mama unui băiat de patru ani. Şi ea se luptă cu morile de vânt când vine vorba de educaţia lui Răzvan. A fost refuzată, pe motiv de boală, inclusiv de o grădiniţă care cere şi 400 de euro pe lună.

-Am primit contractul pe mail, m-am bucurat şi pe urmă un telefon în care mi s-a spus că din cauza diabetului nu mi-l poate primi la grădiniţă. Mie nu-mi vine să cred că suntem în secolul 21. Pentru mine este inadmisibil aşa ceva

-Puiuţu', te rog frumos ia-ţi încă o dată glicemia! Dă-i drumul, întâi! Aşa! Şi spune cât ai?

-Doi şi nouă şi şase!

-Apare în jurul acestui copil un spaţiu de ciudat în care toată lumea se uită la el ca la o problemă şi el reacţionează.

Pentru a uşura chinul celor trei mii de copii cu diabet de tip 1 din România, Societatea Română de Diabet a lansat o campanie de strângere fonduri pentru a le cumpăra celor mici senzori de măsurare a glicemiei. Asta pentru a scăpa de înţepături.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰