Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi tineri au fost uciși de o maşină a Ministerului Apărării, care a depăşit fără să se asigure

O maşină a Ministerului Apărării, în care se aflau comandantul Bazei Aeriene de la Feteşti şi un alt militar, a izbit un alt autoturism. Cei doi militari mergeau cu viteză, spune chiar şoferul TIR-ului pe care încercau să-l depăşească. Impactul violent i-a ucis pe Emilian şi Alexandra, pasagerii celeilalte maşini.

de Redactia Observator

la 25.01.2017 , 19:56

O maşină a Ministerului Apărării, în care se aflau comandantul Bazei Aeriene de la Feteşti şi un alt militar, a izbit un alt autoturism. Cei doi militari mergeau cu viteză, spune chiar şoferul TIR-ului pe care încercau să-l depăşească. Impactul violent i-a ucis pe Emilian şi Alexandra, pasagerii celeilalte maşini.

Printre bucăţi de tablă şi resturi de caroserie, medicii încearcă să salveze un bărbat. Este generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, comandantul bazei aeriene de la Feteşeti.

Era într-o maşină a Ministerului Apărării, condusă de un subaltern. Mergeau spre baza aeriană de la Kogălniceanu. În apropiere de localitatea Ştefan cel Mare, au încercat să depăşească un autotren. Şoferul unei maşini care venea din sens opus, speriat de viteza automobilului, a frânat. Impactul nu a mai putut fi evitat. 

Vezi și

-El s-a speriat. A frânat. Dacă nu frâna, treceau unul pe lângă altul. Aveau ocazie să intre unul pe lângă altul. Se lovea, se zgâria, dar nu mureau. Deci, nu ajungeau aici.

Pe acelaşi subiect

-Cine a fost vinovat? 

-Maşina de armată. 

-S-a băgat în depăşire? 

-S-a băgat în depăşirea mea, da, spune Dan Dumitru, şoferul tirului.

Emilian şi Alexandra nu au mai avut nicio şansă. Impactul i-a ucis pe loc pe cei doi logodnici. Generalul şi celălalt militar au supravieţuit impactului. Dar sunt în stare critică.

După operaţiunile de salvare contra cronometru, cei doi militari au fost duşi de urgenţă la spital. Generalul Băhneanu, aflat în stare gravă, a fost preluat de un elicopter SMURD. Dosarul pentru ucidere din culpă va fi preluat şi soluţionat de Parchetul Militar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Doi tineri au fost uciși de o maşină a Ministerului Apărării, care a depăşit fără să se asigure