Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Băiatul de 8 ani care a murit la ora de sport NU AVEA adeverinţă medicală obligatorie

Un copil de nici 8 ani a căzut secerat la ora de sport, în curtea şcolii, într-o localitate din Teleorman. Băiatului i s-a făcut brusc rău sub ochii colegilor.

de Redactia Observator

la 21.09.2017 , 21:15

Un copil de nici 8 ani a căzut secerat la ora de sport, în curtea şcolii, într-o localitate din Teleorman. Băiatului i s-a făcut brusc rău sub ochii colegilor. Iar medicii de la ambulanţă n-au mai putut face nimic, l-au găsit în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare au fost zadarnice. Costel participa la ora de sport, deşi nu avea adeverinţa obligatorie de la medic, care să ateste că e sănătos. Profesorii l-au văzut mereu "vioi". Aşa că n-au crezut că poate fi o problemă. 

Abia începuse ora de soprt pe terenul şcolii Putineiu din Teleorman, când lui Costel, elev în clasa a doua, i s-a făcut rău. Din senin, spun cei care au fost martorii momentelor dramatice.

Şcoala nu are cabinet medical, aşa că profesorul de Educaţie Fizică a chemat asistenta din comună. Primele manevre de resuscitare s-au făcut chiar sub ochii surorii, care învaţă la aceeaşi şcoală, în clasa a şasea. 

Vezi și

Medicii de la ambulanţă, l-au găsit însă în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare au continuat în ambulanţă. Inima lui nu a rezistat şi a fost declarat decesul. 

Pe acelaşi subiect

Băiatul a fost dus la Spitalul Municipal din Turnu Măgurele. Părinţii l-au însoţit, iar moartea copilului a şocat întreaga comunitate, mai ales că nu existau semne că ar fi avut probelme de sănătate. 

Nu avea o adeverinţă medicală valabilă care să ateste că este clinic sănătos şi apt pentru ora de Educaţie Fizică. 

În lipsa actului medical, Costel nu avea voie să facă ora de sport. Pe 29 septembrie, Costel ar fi implinit 8 ani. Moartea lui este suspectă pentru poliţişti, care au deschis deja un dosar penal. Anchetă fac şi cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Băiatul de 8 ani care a murit la ora de sport NU AVEA adeverinţă medicală obligatorie