Video De ce tot mai multe cuvinte virale pe internet își pierd sensul din dicționar
Am greşit pentru că sunt "vulnerabil", recunosc pentru că sunt "asumat", iar tu nu ierţi pentru că eşti "toxic". Iată o frază pe care noile generaţii nu doar că o folosesc foarte mult, dar o şi înţeleg. În realitate, toţi aceşti termeni, toxic, vulnerabil, asumat, şi-au pierdut sensul odată cu popularizarea lor. Din cabinetele psihologilor, direct în reel-uri și în trendurile de pe internet, cuvintele au căpătat sensuri noi. Şi sunt folosite greşit pentru a scuza, a justifica orice greşeală. Iată şi explicaţiile specialiştilor.
Reporter: Ce înţelegi prin cuvântul toxic?
Persoană: Nu ştiu, ceva care nu îţi face bine.
Persoană: Toxic, un comportament nu potrivit cu persoana cu care vorbeşti inadecvat. Vulnerabilă, consider că e persoana care primeşte comportamentul toxic.
Reporter: Asumat?
Persoană: Asumat, o persoană asumată este persoana care atunci când livrează o informație, indiferent dacă este corectă sau nu, greu de formulat asumat.
Toxic, vulnerabil şi asumat sunt cuvinte pe care le auzim tot mai des în discuțiile cu prietenii, în relații sau în clipuri pe rețelele sociale. Le folosim ca să explicăm ce ni se întâmplă, ce simțim: să descriem emoții sau pe cei din jurul nostru. Au intrat atât de mult în vocabularul de zi cu zi, încât uneori le spunem aproape automat.
Câteva cuvinte şi-au schimbat sensul iniţial
Multe dintre aceste cuvinte au fost popularizate online chiar de specialiștii în psihologie. Sunt termeni care au migrat din cabinetele de terapie în mediul virtual și, odată cu boomul psihologiei pe internet, au ajuns să fie folosite tot mai mult în conversațiile de zi cu zi. Atât de mult, încât unele și-au schimbat sensul inițial.
"Cum îți dai seama că un băiat este toxic? Face glume la adresa ta de față cu prietenii lui. Vorbește urât despre fosta lui. Vorbește mult despre fosta lui, excesiv de mult. Bârfește mult", spune o persoană pe reţelele sociale.
"Toxic a migrat dintr-o zonă concretă a substanțelor chimice dăunătoare către o zonă a relaţiilor, a psihicului uman, a eticii chiar. Asumat a luat o amploare extraordinară. A-şi asuma, verbul, înseamnă de obicei că eşti de acord să ai o responsabilitate. Asumat astăzi înseamnă că eşti relaxat în privința felului în care eşti şi te comporţi. Vulnerabil era călcâiul lui Ahile, partea ta slabă supusă greşelii", explică Ana Iorga, lingvist.
"Nu suport să mai aud aceste două expresii: "asumat" și "face ce simte". Când le aud, mă ia capul. Nu mai suport să aud cuvântul "asumat" la Insula Iubirii: "Trebuie să fii asumat!", "Fii asumat!", "Mie îmi place de nu știu cine că e asumat!". Zici că e singurul cuvânt pe care oamenii îl știu", spun oamenii pe reţelele sociale.
Cum s-au viralizat multe dintre expresii
Multe dintre aceste expresii s-au viralizat şi după show-ul-fenomen Insula Iubirii, unde concurenţii le folosesc mai mult ca scuze pentru un comportament nepotrivit.
"Sunt vulnerabilă. Şi eu am astfel de momente. Ăsta este momentul în care am devenit din nou vulnerabilă", spun doi concurenţi din emisiune.
Astfel, aceste cuvinte ajung să fie folosite cu sensuri exagerate sau diferite de cele pe care le au în psihologie: orice relație în care există certuri devine "toxică", vulnerabilitatea pare să șteargă cu buretele orice greșeală, iar asumarea ajunge să fie o scuză, o justificare. În realitate, psihologii spun că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
"Dacă folosim cuvântul vulnerabil, semnalizăm o nevoie nesatisfăcută. Atunci când este folosit recurent, putem să alunecăm o pantă de victimizare", explică Anca Dumitraşcu, psiholog.
"Vulnerabil? Se lasă foarte uşor. Asumat? Că ştie ce vrea să facă? Vulnerabil? Se lasă mai nu ştiu..", spun oamenii.
Tot aşa am ajuns să folosim greşit termeni din psihologie pentru situații absolut banale. Spunem că avem o "traumă" când suntem doar dezamăgiți, vedem "manipulare" în orice minciună și numim "depresie" stările trecătoare de tristețe.
"Asumarea este un termen care aduce cu sine faptul că omul a înţeles ce a greşit, a înţeles şi consecinţele şi este dispus să regleze ceea ce nu funcționează. Vulnerabilitatea nu este egală cu asumarea. A fi asumat înseamnă să priveşti corect, coerent şi structurat asupra realității din jurul tău. Să îți asumi că poţi să greşeşti şi poţi să schimbi ceea ce ai făcut. Oamenii care sunt asumaţi nu devin toxici", spune Anca Dumitraşcu, psiholog.
Expresiile care nu mai respectă dicționarul
Deși expresiile nu mai respectă dicționarul, oamenii cunosc foarte bine noile înțelesuri.
Reporter: Toxic, vulnerabil, asumat, pe care îl auzi cel mai des?
Persoană: Toxic
Reporter: În ce context?
Persoană: Când vine vorba de bărbaţi, prietenii.
Reporter: Colocvial cuvântul toxic s-a schimbat. Ai folosit vreodată scuza că ai fost vulnerabilă şi de aia ai luat o decizie?
Persoană: Da.
"O tipă care înșeală într-o relaţie spune am înşelat, dar sunt asumată, nu scuză comportamentul. E ca şi cum, dacă ai greşit cu ceva, nu e nimic dacă eşti asumat şi recunoşti", explică Ana Iorga, lingvist.
Reporter: Toxic în ce sens îl foloseşti?
Iustin, tânăr: Persoană toxică.
"Limba se dezvoltă în timp. Cuvintele se folosesc în multe sensuri, nu mai au sensul din dicţionar. Plus că foarte mulţi oameni folosesc şi alte limbi şi atunci le combină pe toate şi atunci iese un melanj de ăsta", menţionează o fată.
Cea mai mare influență în schimbarea sensurilor o are, însă, limba engleză. Un exemplu clar este "locație", cuvânt preluat iniţial din franceză cu sensul de închiriere sau taxă. Însă obiceiurile digitale i-au schimbat complet înţelesul. Pornind de la funcția de "share location" de pe aplicațiile de mesagerie, care s-ar traduce, de fapt, prin "trimite-mi adresa", termenul este folosit acum doar cu sensul de loc de întâlnire.
