Operaţiile estetice ieftine ascund riscuri uriaşe pentru pacienţi
Dornici să obţină frumuseţea din reviste, tot mai mulţi români caută să îşi facă operaţii estetice pe bani puţini.
Dornici să obţină frumuseţea din reviste, tot mai mulţi români caută să îşi facă operaţii estetice pe bani puţini. O decizie care îi poate lăsa mutilaţi pe viaţă sau chiar mai rău. Este şi cazul unei tinere din Iaşi care a ajuns să se opereze de şase ori la sâni pentru a-şi corecta un defect.
"Am ales să fac această operaţie pentru că reprezenta o necesitate, sânii mei nu aveau aceeaşi mărime, prin urmare voiam să corectez acest aspect, nu a fost dorinţa de a avea sânii mai mari." Adina este din Iaşi. Ca multe alte românce, a crezut că îşi va recăpăta încrederea în ea cu ajutorul medicului estetician. Ani la rând s-a luptat cu un complex legat de sâni, motiv pentru care, imediat după ce a împlinit 18 ani, a mers cu părinţii la o clinică privată. Nu s-a gândit nicio clipă că avea să suporte cinci intervenţii.
"Medicul care m-a operat nu mi-a explicat de la început că trebuia să fac cinci operaţii şi nici în ce constau acestea." Chiar şi după cea de-a cincea, rezultatul era departe de cel dorit. În plus, au apărut complicaţiile: "Se numeşte contractură capsulară de gardul 4, implantul era poziţionat prost, iar implanturile folosite nu erau cele stabilite iniţial, erau de o calitate inferioară."
Adina a intrat în depresie. Cu greu şi-a făcut curaj să se lase operată din nou. Însă şi mai greu i-a fost să găsească un specialist care să o ajute.
În România se fac în fiecare an peste 100.000 de operaţii estetice. Câte dintre ele sunt nereuşite e greu de spus, pentru că cei mai mulţi dintre pacienţi fie acceptă medierea cu medicul care i-a mutilat, fie aleg să nu facă niciun demers împotriva acestuia.
Tot mai multe persoane sunt interesate de operaţiile estetice. Atunci când găsesc preţuri mici, ignoră pericolele.
Primele care ar trebui să le trezească suspiciuni sunt preţurile mult mai mici decât nivelul pieţei. O rinoplastie costă în jur de 3000 de euro, în timp ce pentru un implant mamar doctorii esteticieni care nu lucrează la negru cer până la 3.500 de euro.
O parte din vină, spun specialiştii, o au şi pacienţii, care vin de multe ori la medicul estetician cu aşteptări nerealiste. România este în topul ţărilor cu cele mai multe operaţii estetice, chiar şi după state ca Marea Britanie sau Thailanda.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰