Decesul din spatele numărului 470: O infirmieră de 56 de ani care a luptat în linia întâi la Spitalul Judeţean Arad
România a înregistrat, luni seară, cel de-al patrulea deces din rândul cadrelor medicale care s-au infectat cu coronavirus.
- O infirmieră de 56 de ani din Arad a murit din cauza coronavirusului.
- Este cel de-al patrulea de deces din rândul cadrelor medicale care s-au infectat cu COVID-19.
Este vorba de o infirmieră de 56 de ani din Arad, care suferea de diabet zaharat de tip II.
Femeia, care lucra pe Secţia de Diabet a Spitalului Judeţean Arad, a murit după ce s-a chinuit două săptămâni la Terapie Intensivă.
Potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică, femeia a fost internată în data de 29.03.2020, la Spitalul Județean de Urgență Arad – secția boli infecțioase – COVID, apoi transferată în secția ATI în data de 19.04.2020.
Prin natura meseriei, femeia intrase în contact cu mai multe cazuri confirmate de coronavirus.
"O veste tragică a îndoliat comunitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Una dintre colegele noastre, infirmieră pe Secţia de Diabet, a pierdut aseară lupta cu virusul Covid-19, după ce a fost aproape două săptămâni internată pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate, Dumnezeu să o aibă în paza sa!”, au anunţat reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad la vestea decesului ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰