"Eu sunt moartea ta!" Noi detalii terifiante în cazul femeii care a declanșat astăzi panica la metrou
Una dintre victimele femeii care a declanșat astăzi panica la metrou a povestit, într-o plângere, de ce a cerut ajutorul polițiștilor.
Una dintre victimele femeii care a declanșat astăzi panica la metrou a povestit, într-o plângere, de ce a cerut ajutorul polițiștilor.
Vineri, la două zile după tragedia de la staţia de metrou Dristor 1, panica s-a instalat iar în metroul bucureștean.
În jurul orei 10.00, la Poliția Metrou s-a prezentat o femeie, de 42 ani, care a sesizat faptul că a fost amenințată de către o necunoscută și care i-ar fi adresat cuvinte teribile.
"În data de 15.12. În jurul orei 10.00 am fost agresată verbal in stația de metrou Pipera. În momentul coborârii din metrou, o doamna m-a urmărit cu privirea, s-a apropiat și a inceput să-mi adreseze jigniri și sa fca referire la incidentul din 12 decembrie. Am încercat sa mă distantez, iar ea a continuat să strige după mine până am ieșit din stație. Doamna nu părea ca este sănătoasă mintal", se arată în plângerea depusă de victimă.
Potrivit acesteia, se pare că una dintre amenințări ar fi fost "Eu sunt moartea ta!"
Incidentul a survenit la două zile după tragedia de la staţia de metrou Dristor 1, acolo unde o tânără în vârstă de 25 de ani, Alina Ciucu, a fost împinsă intenţionat în faţa trenului de Magdalena Şerban, o craioveancă de 36 de ani. Fata nu a avut nicio şansă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰