Antena Meniu Search
x

Eva, un îngeraş de aproape 3 ani, are nevoie de ajutorul nostru. Viaţa părinţilor a fost dată peste cap după un diagnostic crunt

Eva mai are puţin şi împlineşte trei ani, pe trei martie. Până atunci, inima copilei are nevoie de operaţie. Este o urgenţă despre care toţi medicii consultaţi le-au vorbit părinţilor şi este singura şansă a fetiţei să se facă bine. O putem ajuta împreună pe Eva, aşa cum tot împreună îi ajutăm şi pe ceilalţi copii cu inimi bolnave care vor fi operaţi în prima misiune medicală cardio-pediatrică din acest an. Doi Euro prin SMS la numărul 8848 pot schimba un destin. 

de Redactia Observator

la 26.02.2024, 00:34

Vezi și

Blondă, cu părul inele și ochii de un albastru în care te poți îneca, Eva este un copil care s-a născut la termen. Analizele făcute de mamă în timpul sarcinii, cele de după și investigațiile făcute nou-născutului spuneau că totul este bine.

Viorica, mama Evei: Am aşteptat-o mult, o fost cea mai mare bucurie din familia noastră şi a buneilor şi e unica nepoţică la bunei. E un copil preţios, cel mai scump.

Bucuria familiei a durat șapte luni, până la un control cardiologic când medicul a descoperit că Eva are hipertensiune si inima malformată.

Viorica, mama Evei: Am aflat că are o găurică între pereții inimii. Defect septal atrial.

Cardiologul a recomandat monitorizarea inimii și a luat în calcul operaţia minim invazivă. Doar că în timp ce Eva creștea, creștea și gaura din inima ei. Astăzi a ajuns la doi centimetri și pentru fetița blondă cu ochii albaștri intevenția chirurgicală minoră nu mai este o soluție.

Eva are nevoie de ajutor pentru a supravieţui

Viorica, mama Evei: Sunt complicații care afectează și presiunea din plămâni. La inceput ni s-a spus că o să fie mini intervenție, minim invazivă, că nu o să necesite operația asta pe cord deschis.

Eva va fi operată la Bucureşti în prima misiune umanitară de chirurgie cardio-pediatrică a anului făcută de medici străini și români la Spitalul Clinic SANADOR.

Operația nu costă nimic, dar părinții trebuie să plătească pentru consumabilele și tratamentul din timpul operațiilor, pentru ATI și spitalizare.

Viorica, mama Evei: Ne costă foarte mult, peste 10.000 de euro ne costă. Vă rugăm să ne fiți alături și le dorim tuturor copiilor din lume să nu aibă niciun fel de problemă de sănătate!

Puteți dona printr-un SMS de 2 EURO la numarul 8848, număr fără recurență, prin plată cu cardul sau prin transfer bancar. Românii din străinătate pot sprijini donând prin PayPal. Donațiile ajung în fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut destinat ȘI acestor copii care au nevoie de operatii la inimă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri sociale » Eva, un îngeraş de aproape 3 ani, are nevoie de ajutorul nostru. Viaţa părinţilor a fost dată peste cap după un diagnostic crunt