Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eveniment caritabil pentru Nicolas, un copilul rănit grav într-un accident de maşină

La numai 12 ani un băiat din Galaţi trece printr-o încercare grea! În urmă cu două luni, copilul a fost rănit grav, într-un accident de maşină.

de Redactia Observator

la 27.09.2017 , 17:59

La numai 12 ani un băiat din Galaţi trece printr-o încercare grea! În urmă cu două luni, copilul a fost rănit grav, într-un accident de maşină. A început recuperare intensă şi, pas cu pas, face progrese miraculoase. Pentru el, 700 de elevi ai şcolii unde învaţă, au organizat un flashmob, ca să strângă banii necesari pentru ca băiatul să-şi poată continua tratamentul. 

Sunt colegii lui Nicolas. Din clase mai mari sau mai mici. Deşi copii, au înţeles drama băiatului şi împreună cu părinţii s-au mobilizat să-l ajute. Au umplut curtea şcolii şi au dansat din tot sufletul pentru o cauză nobilă.

Nicolas era un copil energic şi vesel. Până în iulie când, în drum spre mare, maşina în care se afla a fost implicată într-un accident. 

Vezi și

Nicolas a fost rănit grav la cap şi a suferit mai multe operaţii. Familia lui nu a abandonat lupta. Toţi cei din jur au rezonat cu acest caz.

Nicolas a privit cu emoţie flashmobul organizat în curtea şcolii lui. Şi profesorii fac tot ce pot pentru Nicolas. Dascălii merg zilnic la el acasă, să-l ajute să-şi revină.

La final de flashmob, copiii au făcut donaţii pentru Nicolas.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Eveniment caritabil pentru Nicolas, un copilul rănit grav într-un accident de maşină