Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, joi 5 decembrie. Ce nu trebuie să ratezi

Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 5 decembrie 2024, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.

de Redactia Observator

la 04.12.2024 , 09:43

Piesa de teatru "Spiritul de familie" se joacă joi, 5 decembrie, la Teatrul de Comedie din Bucureşti Piesa de teatru "Spiritul de familie" se joacă joi, 5 decembrie, la Teatrul de Comedie din Bucureşti - zilesinopti.ro

Joi, 5 decembrie, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.

Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru joi, 5 decembrie 2024, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.

Piese de teatru în Bucureşti, joi 5 decembrie

Articolul continuă după reclamă

Seara de teatru începe de la ora 18.30, la Teatrul de Comedie - Sala Studio, cu piesa "Hello, Ceauşescu", şi continuă, cum era de aşteptat, de la ora 19.00, cu piese precum "Puricele în ureche", la Teatrul Elisabeta, "Opera de trei parale", la Teatrul Excelsior, "Portugalia", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, sau "Spiritul de familie", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan.

De asemenea, tot de la ora 19.00 avem "Doamne fereşte", la Teatrul Mic - Sala Studio, "Am avut o livadă", la Teatrul Odeon, "Mesia", la Teatrul Evreiesc de Stat, sau "50 de nuanțe de gri ale doamnei Cucu", la FF Theatre. Şi tot de la ora 19.00 puteţi vedea şi o altă versiune a piesei de teatru "Opera de trei parale" la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mare.

Concerte în Bucureşti, joi 5 decembrie  

Din punctul de vedere al concertelor, seara se anunţă a fi una plină, cu nume precum Iris, Daniel Hope, Cristi Buica, Jurjak, Partizan, The Mono Jacks şi The Fat Cats în prim plan. Pe Iris, Nelu Dumitrescu şi Angelica Popescu îi vedeţi în The Pub Universităţii, de la ora 20.00, Daniel Hope susţine un concert simfonic la Ateneul Român, de la ora 19.00, iar pe Cristi Buica îl vedeţi în The Coffee Shop Constituţiei, de la ora 19.00.

Partizan susţin un concert la Palatul Bragadiru, de la ora 20.00, The Mono Jacks susţin un concert în Control Club, de la ora 21.00, Jurjak vă aşteaptă în Club Expirat Halele Carol, de la ora 21.30, iar The Fat Cats, adică Sorin Nicolescu, Joco Orosz Pal şi Mark Mesaros, susţin un concert de jazz, funk şi swing în Trei Beţivi Bar, de la ora 20.00.

Expoziţii în Bucureşti, joi 5 decembrie 

De această dată vă recomandăm să vă îndreptaţi atenţia către Art Safari, unde sunt deschise expoziţii deosebite şi care au femeia în prim plan. Vorbim despre "Hair Stories | Lasă-ți părul să îți spună povestea", "The Beauty Project by Flavia Lupu" sau "Femei. Putere. România".

De asemenea, încă mai pot fi vizitate "Sâni | O expoziție cum nu s-a mai făcut", "Cecilia Cuțescu-Storck | Prima femeie profesor de artă din Europa" sau "Maria a României | Regină și artistă".

Evenimente sportive în Bucureşti, joi 5 decembrie 

Joi avem mare meci, mare, în Liga Campionilor la handbal masculin. De la ora 19.45, în Sala Polivalentă din Bucureşti, Dinamo Bucureşti, campioana României la handbal masculin, primeşte replica puternicei formaţii franceze Paris Saint Germain.

Cu cinci victorii obţinute din primele nouă meciuri, Dinamo Bucureşti are nevoie de un nou succes în lupta pentru podiumul din grupă. Misiunea nu este totuşi chiar una de speriat dacă ne gândim că francezii au şase victorii şi trei înfrângeri şi s-au impus greu în tur, acasă, 35-32.

Târguri în Bucureşti, joi 5 decembrie 

Pe lângă deja clasicele târguri de Crăciun, care sunt deschise până spre sfârşitul lunii decembrie, astăzi vă recomandăm să vă îndreptaţi atenţia şi către alte târguri specifice precum "Happy Christmas Market 2024", deschis la AFI Cotroceni, sau Târgul de Crăciun de la Veranda Mall.

O altă atracţie se anunţă a fi "Agathas Christmas Market", târg deschis pe Strada Sfântul Dumitru, din Centrul Vechi al Capitalei, în zona Restaurant Agatha Crispy. Vă puteţi bucura de bijuterii, accesorii, decorațiuni și îmbrăcăminte minunată, până pe 22 decembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, joi 5 decembrie. Ce nu trebuie să ratezi