Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gest rar al unui profesor din Fălticeni. A donat casa natală satului în care s-a născut, în semn de respect şi preţuire pentru oameni

Un om cu suflet mare şi un gest rar, plin de generozitate. Un bărbat a donat gospodăria părintească membrilor comunităţii din localitatea natală. Deşi a plecat din sat de tânăr pentru a-şi urma visul, acela de a deveni profesor, inima lui a rămas în locul în care şi-a petrecut copilăria. Acolo, doi oameni i-au fost busolă morală: părinţii, în cinstea cărora s-a şi gândit să facă gestul generos.

de Angela Bertea

la 10.12.2021 , 17:40

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mihai Vitcu are 76 de ani şi locuieşte în Fălticeni, oraşul pentru care acum aproape 60 de ani şi-a părăsit locul natal, comuna Ibăneşti. A plecat atunci pentru a prinde un post de profesor de istorie. Acum s-a întors să dea ceva înapoi comunităţii.

Mihai Vitcu: N-am plecat de la valoarea materială a lucrurilor, ci am plecat de la valoarea sentimentală şi am avut o discuţie în familie cu fraţii mei, cu copiii mei.

Vezi și

Mihai Vitcu, profesor din Fălticeni: Prin muncă se poate ajunge undeva

Pe acelaşi subiect

Discuţie în care au hotărât, cu sufletul deschis, să lase gospodăria părintească zestre comunităţii, în semn de respect şi preţuire pentru oameni, dar şi în memoria părinţilor. 

Mihai Vitcu: Toată povestea asta este legată numai şi numai de dorinţa de a da un exemplu pentru copiii din acestă comună, că prin muncă se poate ajunge undeva.

Singura lui dorinţă este ca locuinţa să găzduiască o instituţie de cultură, o bibliotecă sau un muzeu. 

Romică Magopeț, primar Ibănești: Gesturi de acest gen sunt foarte rare şi sunt de apreciat, ele sunt remarcabile. Extraordinar pentru că este greu să renunţi la ceea ce este al tău, ceea ce este al familiei.

Nu este singurul membru al familiei care a ajutat la dezvoltarea comunei. Ceilalţi doi fraţi ai săi sunt cetăţeni de onoare în comuna Ibăneşti. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Gest rar al unui profesor din Fălticeni. A donat casa natală satului în care s-a născut, în semn de respect şi preţuire pentru oameni