Video Crescut în orfelinat, Vlad Zaharia a devenit mentor pentru copiii fără părinţi. Acum visează să devină profesor: "Mă simt foarte bine când ajut"

• Crescut în orfelinat, a devenit mentor pentru copiii fără părinţi. Vlad Zaharia visează să devină profesor: "Mă simt foarte bine când ajut"
• "Faptul că ești un copil instituționalizat nu înseamnă că e un minus". Crescut în orfelinat, Vlad Zaharia a devenit mentor pentru copiii fără părinţi

Într-o casă pentru copii instituționalizați din București, Vlad își ajută o colegă de clasa a opta să se împrietenească mai bine cu geometria.

El e student în anul 2 la Facultatea de Matematică şi se menţine neclintit în visul pe care îl are încă din copilărie: să devină profesor. 

Vlad Zaharia: Am descoperit că îmi place foarte mult să lucrez cu copiii tocmai din școală, ajutam colegii de bancă cu temele, și ajutam și la teste. Îmi place chestia asta, să ajut. Mă simt foarte bine când îi fac să înțeleagă și mă bucură foarte mult când îmi spun da am înțeles. Aduc note mult mai mari și asta mă face foarte fericit.

Un profesor i-a insuflat dragostea faţă de matematică

Vlad a crescut într-un sat pentru copii fără părinți, din județul Bacău. Acolo a învățat că ce ai sau ce știi are valoare doar atunci când e împărţit cu ceilalți. Iar de la un profesor de la țară a învățat să iubească nespus matematica.

Vlad Zaharia: Un profesor cred că are trăsăturile, se văd cumva din timp. Trebuie să fie blând, răbdător, să explice, chiar dacă explică de mai multe ori, să aibă răbdarea asta.

Aşa îşi doreşte şi el să fie. Un prieten înțelegător, care are răbdarea să te ia de mână și să te îndrume nu doar prin hățișurile matematicii. Dar și prin viață. A învățat asta din încercările lui la casa de copii.

Vlad Zaharia: Faptul că ești un copil instituționalizat nu înseamnă că e un minus. Niciodată nu am simțit-o ca pe un minus, din contră, am simțit-o ca pe un plus, pentru că deși mă dezvolt mai repede și mă maturizez mai repede pentru că așa necesită, nu este o problemă. Din contră. Mă ajută pe mine să știu ce vreau să fac cu viitorul meu, îmi pun deja niște limite, îmi zic vreau aia, și te ajută să interacționezi cu lumea.

Pentru Vlad, profesorii au umplut golul lăsat de tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată şi de mama care l-a abandonat la naștere în spital. 

Vlad Zaharia: Rolul unui profesor e ca rolul de părinte. Îți deschide noi orizonturi, prin care tu să te exprimi, să-ți găsești pasiuni, să fii fericit să faci ce îți place.

Îşi doreşte un consult oftalmologic şi un telefon

Vlad mai are câțiva ani până când se va așeza la catedră. Dar se gândește deja cu bucurie la gălăgia unei clase pline de elevi, care-i va aminti mereu de atmosfera din casa unde locuia, alături de alți 6 copii și o mamă socială.

Vlad Zaharia: Eu personal am trăit întotdeauna cu copii mulți. Gălăgie cum spun eu și acum simt lipsa, dacă stau foarte mult singur, simt lipsa de gălăgie și îmi doresc să aud. Nu neapărat să vorbesc cu cineva, dar să aud zgomot în jurul meu, de copii. De obicei părinții instituționalizați iubesc mult mai mult omul și țin mai mult de omul respectiv, să nu plece din viața lor..

La lipsuri preferă să nu se gândească. Are nevoi simple pentru cei mai mulţi dintre noi, greu de atins pentru el: o pereche de ghete cu care să treacă iarna, un consult oftalmologic pentru că simte că-i slăbeşte vederea şi un telefon. Nici cărţi nu-şi permite, dar, în ciuda tuturor, trage tare la şcoala online. 

Știe că, în lipsă de părinți, ceilalți copii ca el au nevoie de modele. Și vrea să fie el acela care, prin propriul exemplu, le va da încredere. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰