Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Grecia şi Bulgaria, două destinaţii de vacanţă preferate de români, ridică deja din restricţii

Grecia şi Bulgaria - destinaţiile de top ale românilor - vor să dea startul sezonului turistic în luna iulie. Vacanţele nu vor mai arăta la fel. Distanţarea socială şi purtarea măştilor vor deveni literă de lege şi în concediu. 

de Redactia Observator

la 29.04.2020 , 23:29

  • Grecia a raportat doar 143 de decese provocate de coronavirus.
  • Hotelurile și restaurantele cu terasă din Grecia se redeschid de la 1 iunie.

Iar în unele destinaţii, turiştii vor fi nevoiţi să prezinte certificate de sănătate. Afectaţi de restricţii sunt şi antreprenorii români care riscă să îşi piardă afacerile, din cauza pandemiei. 

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: Începând de luni, 4 mai, restricţiile privind circulaţia cetăţenilor vor fi ridicate.

Cu 143 de decese şi doar 2 mii 500 de infectări, Grecia se pregăteşte de libertate. Relaxarea se face însă treptat. Abia de la 1 iulie, grecii se vor putea deplasa între regiuni. Dar nu vor putea ieşi din ţară. Aşa că vacanţele vor fi interne. Mulţi iau în calcul insulele Ciclade sau Creta, locaţii turistice neatinse de coronavirus.

Vezi și

Gabriela Munteanu, patroana unui restaurant din Grecia: Se vor redeschide, din câte am înţeles, restaurante care vor avea mesele afară şi cu un număr foarte mic, redus la jumătate din mesele care sunt înăuntru.

Hotelurile şi restaurantele cu terasă vor primi din nou clienţi de la 1 iunie. Însă, nu vor funcţiona la capacitate maximă. Mesele vor fi poziţionate la doi metri distanţă şi vor fi ocupate de maximum patru persoane. Proprietarilor români din Grecia, noile reglementări le dau fiori reci.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Chiar şi cu măsurile de relaxare, turismul - care reprezintă 20% din economia Greciei- ar urma să piardă miliarde de euro. Lucru care ar putea adânci criza economică din ultimii 10 ani.

Ionel Gălbiniță, proprietarul unui restaurant din Atena: Turişti nu o să fie.

Gabriela Munteanu, patroana unui restaurant din Grecia: I s-a luat apa la moară. I s-a luat turismul. O să fie greu. Lumea o să plece foarte greu la drum.

Şi sezonul turistic din Bulgaria ar putea începe la 1 iulie. Pentru a atrage cât mai mulţi turişti pe litoral, ministrul Turismului de la Sofia propune ca vizitatorii să aibă acces gratuit la plajele cu şezlonguri şi umbrele.

Începând de la 2 mai, oamenii vor putea ieşi în aer liber ca să facă mişcare şi se vor redeschide afacerile mici.

În Spania, cea mai afectată ţară de pandemie din Europa, hotelurile şi restaurantele se vor redeschide din 11 mai. Iar plajele vor putea primi vizitatori de la sfârşitul lunii iunie. Însă nu se ştie dacă turiştii străini se vor putea bucura de ele, în această vară.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu 115 mii de infectaţi şi aproape 3.000 de morţi, Turcia este pe locul 7 în clasamentul celor mai afectate ţări de pandemie. Bilanţul nu îngrijorează însă autorităţile de la Ankara care vor să reia zborurile internaţionale în mai puţin de trei săptâmâni. La intrarea în ţară, străinii vor trebui să prezinte un certificat de sănătate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Grecia şi Bulgaria, două destinaţii de vacanţă preferate de români, ridică deja din restricţii