Antena Meniu Search
x

Reportaj exclusiv la Sibiu, la singura unitate din România care pregăteşte câini de intervenţie. Imagini unice şi demonstraţii de aptitudini

Îi vedem la percheziţii. Capturi de droguri. Depistare substanţe explozive, sau căutări de persoane dispărute.

Vezi și

 Îi vedem la percheziţii. Capturi de droguri. Depistare substanţe explozive, sau căutări de persoane dispărute. Îşi dedică viaţa altora şi ascultă la prima comandă de partenerii lor de nădejde. Sunt poliţiştii, jandarmii, pompierii... cu blană. 

Sunt partenerii necuvântători ai ordinii şi disciplinei. Şi, pentru ca munca lor să fie executată la cote maxime, se pregătesc încă din primele luni de viaţă. Câinii cu grade vin de la Sibiu. Acolo unde, într-un centru de antrenament extrem de riguros, îşi fac pregătirea pentru misiunile reale. Alături de profesionişti cu suflet!

Concentrare! Atenţie! Răbdare! Determinare! Dedicare! Sunt calităţile pe care un câine poliţist le dobândeşte în mai puţin de un an de viaţă. Apoi, le perfecţionează. Dar, cum ajunge un patruped, doar cât un ghem, să fie partener de nădejde în orice situaţie? 

Orice câine poliţist a fost odată mic. Pe aceşti blănoşi, care fac foarte multă gălăgie, i-am găsit la maternitatea Centrului Chinologic de la Sibiu. Acolo unde sunt pregătiţi patrupezii de intervenţie. Până să fie angajaţi în structurile care au mare nevoie de ei, câinii trec prin multe etape pline de muncă, dar şi de joacă. 

Pe acelaşi subiect

Suntem în pavilionul grădiniţă. Aici, Diesel şi Suzuki primesc porţia zilnică de distracţie. Pentru că şi câinii poliţişti trebuie să aibă copilărie. 

După vârsta de 3 luni, încep antrenamentele serioase. Zef este student. Are un an şi patru luni şi urmează să fie jandarm la Brigada Specială alături de Dan. Partenerul lui: "O să aibă dublă specializare pe detectare bancnote şi detectare stupefiante." Va fi singurul câine din ţară specializat în găsirea banilor. Şi ştie deja să diferenţieze leii de valută. L-am supus unui test. Întâi am ascuns câteva sute de lei.

Un coleg al lui Dan a vrut să îl pună pe Zef în dificultate şi, în aceeaşi încăpere, a ascuns şi valută. Nicio şansă. Cursantul nostru a găsit imediat capcana: "Au mirosul mai dezvoltat de peste 300 de ori decât mirosul uman." 

Studentă în această promoţie este şi Bela. O căţeluşă de un an şi opt luni care se specializează în căutare de substanţe explozive. 

Pentru că ne-am convins că studenţii sunt pe drumul cel bun, am trecut la nivelul următor. Specialiştii. El este Bunny, adică Iepuraş. Deşi are un nume haios, nu ştie de glumă: "Este o fire foarte agresivă, a fost o fire foarte agresivă încă din primele luni." Pe Silviu, partenerul lui de opt ani, l-a lăsat cu urme pe viaţă. La vârsta de 9 luni l-a muşcat de faţă şi i-a secţionat buza superioară. Silviu nu a dat vina pe Bunny: "De când n-am mai făcut greşeli, ne-am înţeles foarte bine." 

Bunny are o personalitate puternică. Dar este extrem de obedient. Are trei calificări. Intervenţie-patrulare. Prelucrare urme umane şi căutare persoane în mijloace auto. 

În urmă cu câţiva ani, în timpul unui exerciţiu, Bunny era foarte aproape de încheierea carierei de poliţist: "Unul dintre canini i s-a rupt. I-am pus colţi de titan crom." Muscătura lui este acum şi mai puternică. Însă, chiar dacă ceilalţi câini nu au astfel de avantaje, devin, fără îndoială, partenerii pe care oamenii lor se pot baza. În fiecare an, Centrul Chinologic de la Sibiu califică peste 100 de câini. Iar rolul lor a devenit extrem de important în misiuni: "Ultraje vor fi mai puţine dacă avem câinele din dotare lângă noi. Într-o percheziţie putem să stăm trei ore să întoarcem toată casa pe dos, sau putem să stăm cinci minute şi ne duce câinele exact acolo." 

De săptămână viitoare structurile Ministerului de Interne vor avea încă 44 de absolvenţi cu blană apţi, calificaţi şi cu drepturi depline.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Reportaj exclusiv la Sibiu, la singura unitate din România care pregăteşte câini de intervenţie. Imagini unice şi demonstraţii de aptitudini