Antena Meniu Search
x

”Împarte Speranţa”. La Valea Plopului, părintele Nicolae Tănase crește peste 400 de copii

Dacă vrei să faci un bine, fă-l până la capăt, indiferent de costuri şi oprelişti! E lecţia pe care de ani de zile ne-o predă părintele Tănase. E preot, dar şi educator, îngrijitor şi dezvoltator imobiliar. A învăţat să le facă pe toate ca să salveze sute de suflete care fie ar fi dispărut dintre noi, fie s-ar fi ales cu o existenţă mizeră.

Vezi și

Dacă vrei să faci un bine, fă-l până la capăt, indiferent de costuri şi oprelişti! E lecţia pe care de ani de zile ne-o predă părintele Tănase. E preot, dar şi educator, îngrijitor şi dezvoltator imobiliar. A învăţat să le facă pe toate ca să salveze sute de suflete care fie ar fi dispărut dintre noi, fie s-ar fi ales cu o existenţă mizeră.

N-aveau nimic atunci. Câţi n-au dormit pe cartoane, prin Biserica. Pe alţii i-au cazat oamenii din sat. Dar cei mai mulţi au fost lăsaţi la poartă.

Încă mai există o şcoală într-un sat: la Valea Screzii. Pentru că aici, Slavă Domnului, sunt copii destui.

De fapt, Ariana nu şi-a întâlnit mama niciodată. A murit. Dar nici nu ştie când. I s-a spus că tatăl ei şi al celor trei fraţi şi-a refăcut viaţa în Anglia. Din alta bancă, Teo citeşte în gând aceeaşi poezie.

Pe acelaşi subiect

Arianei, lui Teo, Măriucăi, şi celorlalţi copii, doamna Viorica încearcă să le fie ce poate. Şi învăţător, şi psiholog, şi mama şi tată. E pensionată de doi ani, dar vine plătită la oră să le predea.

Copiii ştiu că trebuie să înveţe. E modul lor de a-şi plăti masa de prânz. Şi apoi, dragostea de carte trece şi ea prin stomac şi vine vremea amiezii.

Nu toată lumea are bani, dar destul de mulţi au cartofi. Sau porumb, sau încălţări. Din păcate pentru noi, toată lumea are haine!

Nişte credincioşi din Ploieşti s-au urcat în autocar, şi au adus cu ei de-ale gurii şi jucării.

Şi Maria e ştirbă, dar nu se plânge la musafiri. Printre două înghiţituri de pilaf de post, ne explica schema de organizare din tabără.

Câte două bucătărese sunt pe tură  şi fac mereu mai multe porţii. Nu se ştie cine mai apare flămând de pe drum. La spalat de vase ajuta cine se nimereste.

Veronica nu mai e un copil de mult. Are 36 de ani, dar la Valea Plopului nu e doar despre copii. E despre destine. Multe dintre ele se pierd pe stradă. 

Florentina e fericită acum. Visează să aibă, cândva, o casă. Alte mame nu mai visează deloc. 

Au ajuns, cu câte doi-trei copii din flori sau ai unor taţi ce n-au calitatea asta, în grija părintelui Tănase. Muncesc  la casele mamelor ce vor veni, într-o zi, ca şi ele, să caute adăpost. 57 de locuinţe s-au ridicat în sat în câţiva ani. 

Nu-s de ajuns, iar Părintele vrea să construiască familii, nu doar case în  care să-i ţină îngrămădiţi pe copii. 

Vreo 40 sunt deja de însurătoare. Tocmeala e simplă. Părintele pune două părţi, mirele una. 

Despre Lucian e vorba. Copilul ţinut în braţe de sora lui în aceste imagini filmate la începutul anilor 90. Avea câteva luni atunci şi a fost primul copil care a rămas în grija Părintelui. S-a căsătorit nu de mult tot cu o fată din tabără şi au fost primii care şi au făcut şi o casă. Acum e tot în Italia, la muncă. 

Mai de voie, mai de nevoie, Nicolae Tănase s-a făcut şi dezvoltator.

Toată comunitatea are câte ceva de făcut şi nu se acceptă lucrul de mântuială. După amiază se face inspecţia. 

E aproape gata căminul de cazare  pentru studenţii care ajută parohia , amfiteatrul pentru serbările copiiilor iar părintele speră să termine şi şcoala cea nouă. 

Seara e timp pentru rugăciune. Nu e nimeni obligat să vină, dar vin toţi. Au găsit în Dumnezeu şi în omul ce poartă numele Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, al femeilor şi al familiilor, o speranţă.  Şi chiar dacă lumina se stinge în fiecare seară, vine Părintele a doua zi. Şi o aprinde iară!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » ”Împarte Speranţa”. La Valea Plopului, părintele Nicolae Tănase crește peste 400 de copii