O grupare urmărită în SUA pentru terorism intern a făcut zeci de prozeliţi în Braşov. Au cerut să le fie anulate carţile de identitate
Nu recunosc actele emise de statul român, sfidează legile şi nu-şi plătesc taxele! Dar se declară "fiinţe umane".
Nu recunosc actele emise de statul român, sfidează legile şi nu-şi plătesc taxele! Dar se declară "fiinţe umane". Aceştia sunt "Suveranii", membrii ai unei mişcări care creează din ce în ce mai multe probleme poliţiştilor. În Braşov, nişte Suverani au refuzat să se legitimeze, iar unul dintre ei avea o armă. Altul conducea, fără permis, o maşină neînmatriculată. Autorităţile se tem ca mişcarea să nu se extindă şi să devină periculoasă.
"Împotriva voinţei noastre am fost răpiţi de Poliţia Română pentru că suntem oameni vii, născuţi vii şi vor să facem ceva cu dânşii la secţia 2. Uite ce lumini frumoase avem. Roşu, iubire, dragoste." Este în direct pe Facebook, din duba Poliţiei. Bărbatul este dus la secţie, împreună cu alţi trei prieteni, pentru că au refuzat să se legitimeze.
- Pe noi ne interesează numele şi prenumele.
- Dar ce treabă am eu cu ălea, că eu sunt numai Dan Cristian. Tu pricepi? Eu nu sunt buletinul ăla!
- Aţi fumat ceva?
Dialogul halucinant are loc chiar în faţa unui spitalul din Braşov. Cei patru bărbaţi, autointitulaţi "suverani", au venit să-şi susţină un prieten pe care poliţiştii l-au prins în trafic fără permis de conducere şi cu numere de înmatriculare false. Pentru că era incoerent, au cerut să fie supus unei expertize psihiatrice.
Unul dintre prietenii lui recunoaşte că a folosit cartea de identitate, însă pentru a obţine legal o armă: "Le-am obţinut pe documentul pe persoană fizică, pe documentul cu CNP, doar că noi nu suntme persoana CNP."
Codul numeric personal ar fi doar un simbol al sclaviei, consideră cei care fac parte din această comunitate. Tot mai extinsă. Există adepţi şi în Gorj, Reşiţa şi Turda. Sunt cei care nu recunosc actele emise de statul român, nu se semnează şi fac orice pentru a nu avea numere de înmatriculare la maşină, aşa cum statul român a reglementat.
Doar la Primăria Braşov au fost înregistrate mai multe cereri pentru obţinerea documentelor pe care să scrie NĂSCUT VIU. Fără CNP.
- Câte astfel de solicitări aţi avut?
- Cred că în jur de 30 de solicitări am avut.
"Eu respect legile pământului, legile lui Dumnezeu Să nu furi, să nu omori, să nu faci acte sexuale imorale." Dan Cămârzan este unul dintre cei mai vocali susţinători. Apare în topul celor mai bogaţi români, cu afaceri în imobiliare şi în IT. Este însă şi în evidenţele Poliţiei. Fosta lui soţie a obţinut la începutul anului un ordin de protecţie împotriva lui. Judecătorii l-au obligat pe afacerist să meargă la psiholog timp de şase luni şi să se prezinte săptămânal la Poliţie. "Numele vostru este proprietatea statului român. Când vă naşteţi, vi se emite un certificat de născut viu, care după aceea vi-l înlocuieşte cu un certificat de naştere. Certificatul de naştere este un certificat de deces."
Pe Facebook, apar peste trei mii de membri ai grupului Suveranilor numai în România.
Grupuri similare sunt în toată lumea. În Statele Unite ale Americii, mişcarea Suveranilor este urmărită atent, întocmai ca alerta de terorism intern. Pentru că oamenii au devenit tot mai violenţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰