Antena Meniu Search
x

Interlopul Ioan Clămparu a primit o condamnare record în România, fiindu-i contopite pedepsele definitive aplicate în Spania, Italia şi România

Tribunalul Alba a decis, luni, aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare şi plata a aproximativ 50.000 de lei pentru interlopul român Ioan Clămparu, instanţa contopind trei pedepse definitive aplicate bărbatului în România, Spania şi Italia. Decizia instanţei nu este definitivă.

Tribunalul Alba a decis, luni, aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare şi plata a aproximativ 50.000 de lei pentru interlopul român Ioan Clămparu, instanţa contopind trei pedepse definitive aplicate bărbatului în România, Spania şi Italia. Decizia instanţei nu este definitivă.

Potrivit Tribunalului Alba, instanţa a decis, luni, ca Ioan Clămparu să execute 25 de ani de închisoare şi să plătească 50.000 de lei daune morale pentru infracţiunile sale, magistraţii contopind trei pedepse pentru care infractorul roman a fost condamnat în România, Italia şi Spania.

Tribunalul Alba a judecat o acţiune introdusă de Ioan Clămparu, în luna ianuarie 2017, prin care a solicitat contopirea pedepselor din România şi Spania: 11 ani şi 8 luni, respectiv 20 de ani de închisoare.

În timpul procesului de la Alba Iulia, magistraţii au descoperit faptul că Ioan Clămparu avea o altă condamnare de 18 ani de închisoare, primită în 2008, în Italia.

Pe acelaşi subiect

Decizia Tribunalului poate fi contestată al Curtea de Apel în termen de 3 zile de la comunicare.

Ioan Clămparu denumit şi “Cap de porc” este considerat unul dintre cei mai periculoşi infractori români, fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul de maximă Siguranţă din Aiud.

El a fost extrădat în România, pe 17 aprilie 2015, de autorităţile spaniole, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare.

Clămparu a fost condamnat, în Spania, în februarie 2012, la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism - pedeapsa maximă solicitată de procurori - de o instanţă din Madrid, însă acesta a atacat decizia şi a obţinut o pedeapsă de 20 de ani.

În februarie 2011, Ioan Clămparu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsă, la 13 ani de detenţie, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii.

În septembrie 2011, Ioan Clămparu a fost prins în Spania, în condiţiile în care era căutat de autorităţile judiciare române de opt ani.

Grupul condus de Ioan Clămparu a strâns, din activităţi de crimă organizată, sume totalizând milioane de dolari, bani folosiţi şi pentru a determina stoparea anchetei declanşate împotriva reţelei de crimă organizată coordonată de el, se arăta în rechizitoriul DIICOT.

La începutul lunii iulie 2011, peste 100 de persoane au fost arestate în cadrul unei operaţiuni globale de amploare a Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii, pe lista de căutări fiind şi românul Ioan Clămparu, suspectat de trafic de persoane. Anchetatorii au vizat 29 de ţări şi 450 de persoane suspectate de infracţiuni precum crime, pedofilie sau trafic de droguri.

În 2016, pedeapsa de 20 de ani primită în Spania de interlopul Ioan Clămparu pentru proxenetism a fost redusă cu un an şi aproximativ 20 de zile de instanţa supremă din România pentru perioadele petrecute în detenţie în străinătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri sociale » Interlopul Ioan Clămparu a primit o condamnare record în România, fiindu-i contopite pedepsele definitive aplicate în Spania, Italia şi România