Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În dosarul chirurgului Mihai Lucan sunt suspiciuni de corupţie la nivel înalt. Ministrul Sănătăţii a fost audiat la DIICOT

Ministrul Sănătăţii a fost audiat de procurori în dosarul Lucan. Ancheta scoate la iveală suspiciuni de corupţie la nivel înalt.

de Redactia Observator

la 05.01.2018 , 19:56

Ministrul Sănătăţii a fost audiat de procurori în dosarul Lucan. Ancheta scoate la iveală suspiciuni de corupţie la nivel înalt. Funcţionari din Ministerul Sănătăţii, care au fost trimişi să-l ancheteze pe doctorul Mihai Lucan, au fost fotografiaţi la restaurantul unui hotel de cinci stele, la care au fost cazaţi. Aveau masa plină cu sticle de alcool, pe eticheta uneia dintre ele au scris chiar "Ministerul Sănătăţii". Sunt plângeri la DIICOT împotriva lor, iar funcţionarii ar putea fi audiaţi. La DIICOT a ajuns astăzi şi fiul medicului Lucan, în timp ce tatăl a ieşit tăcut de la poliţie. 

"Am vazut fotografiile. Aceste aspecte fac deja obiectul unei anchete.", spune Florian Bodog, ministrul Sănătăţii. Jurnalistul Andrei Ciurcanu e de altă părere: "A trimis un Corp de Control la Cluj ca să facă un fel de control, oamenii ăia ştiau foarte bine ce trebuie să facă când ajung acolo. Trebuiau să nu vadă ilegalităţi." 

În jurul unei mese de restaurant, plină cu sticle de alcool, sunt câţiva din membrii echipei mixte de control de la Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti. Toţi au fost trimişi, în luna mai, la Cluj Napoca, la solicitare DIICOT, să verifice ce se întâmplă în institutul unde opera Mihai Lucan. 

Vezi și

Au fost cazaţi ilegal la un hotel de cinci stele, pentru ca ancheta să iasă bine. O spune deputatul Emanuel Ungureanu, care a făcut plângere la DIICOT împotriva a cinci dintre membrii echipei de control şi a cerut audierea lor. Unul dintre funcţionarii statului i-ar fi furnizat permanent lui Lucan informaţii din anchetă.  

Pe acelaşi subiect

Astăzi, Ministrul Sănătăţii susţine că el doar a semnat ordinul de control. La acea vreme însă, membrii echipei îi făceau o dedicaţie pe eticheta unei sticle cu alcool. 

Emanuel Ungureanu, deputat şi membru în Comisia pentru Sănătate: "Sunt de notorietate legăturile de familie dintre domnul Bodog şi domnul Lucan, domnul Bodog i-a năşit o nepoată." 

Citat la DIICOT ca martor, ministrul Sănătăţii a fost audiat, ieri, după lăsarea serii. Emanuel Ungureanu e revoltat: "Este absolut incredibil că Florian Bodog a fost audiat noaptea, ca hoţii. Românii nu plătesc ca procurorii DIICOT să se prefacă că fac anchetă." 

Sistemul de relaţii al chirurgului ar fi ajuns până la actuali şi foşti înalţi demnitari. Interceptările din dosar, făcute chiar în timpul unui control de la minister, arată cum erau aranjate, în acte, transplanturile, între medicul Lucan şi fostul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Dan Luscalov. 

Contactat de reporterii Observator, Dan Luscalov a declarat că este în concediu, că nu are acces la informaţii şi că va oferi un punct de vedere, săptămâna viitoare. Între timp, în acelaşi dosar, fostul vicepremier Vasile Dâncu, fostul ministru Vasile Puşcaş, procurorul genaeral al Parchetului Curţii de Apel din Cluj, au fost citaţi ca martori. Deşi a promis că va face declaraţii, Mihai Lucan a plecat tăcut azi de la secţia de poliţie, unde este obligat să ajungă, cât este cercetat sub control judiciar pentru delapidare.  

A tăcut şi fiul medicului Lucan, audiat şi el astăzi la DIICOT.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » În dosarul chirurgului Mihai Lucan sunt suspiciuni de corupţie la nivel înalt. Ministrul Sănătăţii a fost audiat la DIICOT